11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMănăstirea Mraconia din judeţul Mehedinţi, resfinţită

Mănăstirea Mraconia din judeţul Mehedinţi, resfinţită

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, au săvârşit astăzi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Mraconia din judeţul Mehedinţi, eveniment la care au participat numeroşi credincioşi din Oltenia, informează Agerpres.ro.

Mănăstirea Mraconia se află în comuna Dubova din judeţul Mehedinţi şi poartă hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfânta Treime”. Actuala mănăstire este ridicată pe locul fostei mănăstiri Mraconia, ridicată în valea cu acelaşi nume. Mănăstirea iniţială a fost ridicată în anul 1523 sub jurisdicţia Episcopiei de la Varset, însă a fost distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc. A fost refăcută, dar a fost demolată din nou în 1968. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I realizată în anul 1967 a făcut ca aşezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. După anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut iniţiativa reînfiinţării Mănăstirii Mraconia. În anul 1993 s-a pus piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea Mitropolitului Olteniei de la acea vreme, ÎPS Nestor Vornicescu, şi cu aprobarea Sfântului Sinod, s-a reînfiinţat acest aşezământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS