Un conducător auto neatent a provocat în această după-amiază un accident într-o intersecţie din Drobeta Turnu Severin. Şoferul unui autoturism de teren nu a oprit la timp la un indicator „Stop” şi a lovit altă maşină, care avea prioritate. Încercând să evite accidentul, şoferul care circula pe drumul cu prioritate a intrat prin gardul unei gospodării şi s-a oprit într-un stâlp din fier. „Pe fondul neacodării de prioritate, conducătorul unui autoturism de teren a acroşat un alt autoturism care circula regulamentar, ulterior cel din urmă a pătruns prin gardul unei case”, a declarat Mihai Marin, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi.
„Efectiv m-am trezit cu cealaltă maşină în mine, nu ştiu ce a vrut să facă. Eu nu am mai avut timp să fac nimic, am încercat de fapt şi am intrat prin gard. Dacă era cineva pe trotuar, nu omoram un om?”, a spus speriat şoferul care circula regulamentar. Şoferul vinovat, un bărbat trecut de 60 de ani, a spus că a făcut oprirea impusă de indicator, însă din cauza stâpului prea lat din partea dreaptă a autoturismului nu a văzut cealaltă maşină.
În urma accidentului, două persoane care se aflau în maşina care nu a oprit la indicatorul „Stop” au avut nevoie de îngrijiri medicale. Circulaţia rutieră a fost blocată mai bine de o oră, iar şoferul vinovat se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Editor: Oana Olaru