11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGreva foamei la Rovinari împotriva desfiinţării mesei calde

Greva foamei la Rovinari împotriva desfiinţării mesei calde

Zeci de angajaţi ai SC Cazare Cantine Rovinari au intrat de ieri în greva foamei în faţa sediului unităţii. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că vor deveni şomeri, începând cu 3 aprilie, şi că nu vor mai avea unde să lucreze. La SC Cazare Cantine au servit masa, până pe 15 martie, peste 2.000 de mineri de la Carierele Peşteana şi Roşia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ortacii nu au mai dorit hrană caldă, ci au preferat să primească în schimb bonuri de masă. În acest sens, au fost organizate de către organizaţiile sindicale o serie de referendumuri prin intermediul cărora minerii au fost consultaţi dacă mai vor sau nu masa caldă oferită de SC Cazare Cantine Rovinari. Cum majoritatea ortacilor şi-au exprimat dorinţa ca în locul mesei calde să primească tichete de masă, conducerea SC Cazare Cantine a luat decizia de a opri activitatea, începând de luna viitoare, întrucât salariaţii au rămas fără obiectul muncii şi nu mai au cui să ofere mâncarea gătită.

88 de şomeri din luna aprilie

Astfel, SC Cazare Cantine a fost nevoită să îşi închidă porţile, iar 88 de salariaţi au primit preavize. Oamenii sunt disperaţi că nimeni nu îi va angaja în altă parte, având în vedere că majoritatea au între 40 şi 50 de ani şi mai au mult până să iasă la pensie. Greviştii au declarat că îşi vor continua protestul în încercarea de a trage un semnal de alarmă în legătură cu situaţia existentă şi în legătură cu ce i-ar putea aştepta pe colegii lor din alte zone unde încă se serveşte masa caldă, respectiv la Motru. Lucrurile sunt cât se poate de clare. A existat o deschidere din partea administraţiei CEO, a autorităţilor judeţene, pentru a găsi soluţii să nu-i trimitem pe oameni în şomaj. Dar asta a fost voinţa minerilor. Ei vor bonuri de masă. Speram să facem ceva cu masa de protecţie, să o putem oferi noi, dar este vorba de o sumă de 1,5 lei – 2 lei. Un pahar de iaurt… Nu poţi să dai salariul minim la o sută de oameni din treaba asta. Măcar dacă era masa de protecţie la 4 lei, atunci mai reuşeam ceva. În momentul de faţă nu există altă variantă decât şomajul. Unitatea noastră a fost desprinsă din minerit în 1997 şi de atunci activăm separat. Oamenii fac asta de 30 de ani, acum cine îi mai angajează şi unde? Suntem în total 107 salariaţi, din care 88 vor deveni şomeri din 3 aprilie, iar restul mai rămân o perioadă, să facă formalităţile. A fost dorinţa minerilor de a renunţa la masa caldă, dar a apărut o problemă socială. O să dispară şi tichetele până la urmă, dacă CEO nu îşi revine, şi atunci minerii vor vedea ce au pierdut, că au rămas şi fără masa caldă, un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, şi fără bonuri. Nu ştiu cât vom rămâne în greva foamei, dar oamenii sunt disperaţi“, a declarat Gabriel Popescu, liderul Sindicatului Liber din cadrul SC Cazare Cantine Rovinari.

Cazare Cantine Motru are 105 salariaţi

Potrivit unor surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia, masa caldă ar putea fi scoasă complet până la sfârşitul acestui an dintre serviciile de care beneficiază ortacii. Dorinţa administraţiei este de a reduce cât mai mult cheltuielile, iar costul unei mese calde este de 14,5 lei, în timp ce un tichet de masă este 9 lei. Şi la Exploatarea Berbeşti s-a încercat renunţarea la masa caldă, în favoarea tichetelor, însă decizia luată la nivelul unităţii este de a se menţine, deocamdată, deschise cantinele unde salariaţii servesc masa. La fel s-a întâmplat la Exploatarea din Motru, unde administraţia EM Motru a susţinut păstrarea serviciilor de masă caldă, la fel ca şi cei 2.500 de mineri. SC Cazare Cantine Motru are 105 salariaţi, care în prezent au scăpat de grija pentru locul de muncă. Totul depinde însă de ceea ce va decide majoritatea minerilor, care, la un moment dat, ar putea să prefere tichetele în locul mesei. Opţiunea în favoarea tichetelor are în vedere faptul că masa caldă este servită numai de către angajat şi nu de toată familia acestuia, pe când bonurile pot înlocui banii în magazinele alimentare. În cazul în care şi la Motru se va renunţa în viitor la masa caldă, administraţia Complexului Energetic Oltenia ar realiza economii de câteva milioane de euro. În condiţiile în care vânzările de energie sunt foarte slabe, şefii Complexului Energetic Oltenia vor fi obligaţi să caute în continuare soluţii de reducere a cheltuielilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS