Pasajul subteran, încetinit de exproprieri

Autori


Execuţia pasajului subteran nu avansează suficient de repede pentru că acesta trece prin curtea a doi proprietari care n-au fost expropriaţi la timp

Lucrările la pasajul subteran din centrul Craiovei continuă, însă nu în ritmul cu care MITLIV îşi obişnuise beneficiarii. Graba administraţiei lui Antonie Solomon de a începe lucrările la acest pasaj exact în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale abia acum îşi arată urmările: mutarea utilităţilor şi construirea pasajului se împiedică de doi proprietari care n-au fost expropriate la timp.

Grădina din calea tunelului

„În momentul de faţă, partea de structură a pereţilor mulaţi este executată în proporţie de 90%. Aceşti pereţi mulaţi puteau fi finalizaţi integral, dacă s-ar fi făcut la timp exproprierea tuturor suprafeţelor afectate de lucrări. Pasajul trece însă pe două proprietăţi private, iar asta ne-a împiedicat să relocăm utilităţile – apă, canal – pentru că acestea trec pe proprietatea oamenilor. Nu pot spune că ne-a întârziat această problemă, pentru că noi suntem în continuare în grafic, dar puteam să avansăm ceva mai mult. Problema exproprierilor trebuia rezolvată înainte să ni se predea amplasamentul“, a explicat Marian Turluc, manager de proiect în cadrul MITLIV.

Cele două proprietăţi sunt, de fapt, două petece din grădina unei case tip duplex, situată în vecinătatea pasajului. Din spaţiul verde unde cresc doi brazi falnici va trebui tăiată o porţiune destul de serioasă, pentru că pe acolo vor trece, în subsol, conductele de apă, canalizare şi gaze la care sunt legate sute de familii din zonă, iar deasupra lor vor fi construite trotuarul şi cele două benzi de pe breteaua laterală a pasajului.

„Nu putem termina cu pereţii mulaţi până când nu finalizăm cu relocarea conductelor. Asta ne ţine în loc. Am încercat să lucrăm cât mai mult în această perioadă de vară, mai ales că ne-a ajutat şi vremea bună. Dar asta a fost situaţia. Acum se lucrează la noile trasee de canalizare şi apă, în capătul dinspre Casa Studenţilor al pasajului subteran. Cum se rezolvă problema terenurilor, cum facem şi branşamentele noilor reţele. Primăria a rezolvat deja o parte din probleme, domnul viceprimar Florentin Tudor se ocupă personal de asta, dar încă nu s-au finalizat toate procedurile“, a completat inginerul Turluc.

„Am căutat să nu pierdem timpul“

Ieri, constructorii se chinuiau să continue lucrările ocolind un cablu electric de 20 kV pe care cei de la CEZ nu s-au obosit până acum să vină să-l mute. Culmea este că MITLIV a făcut chiar şi şanţul pe unde urmează să treacă noul cablu de înaltă tensiune. Canalizaţia Romtelecom a fost relocată în proporţie de 100%. Cea mai mare problemă o constituie însă conducta principală de apă, care pleacă din Calea Bucureşti şi se opreşte în strada Eugeniu Carada, conductă ce trebuie mutată.

Odată ce vor fi mutate şi toate conductele de apă şi canalizare, se vor întregi pereţii, se vor face grinzile de coronament şi cele de rezemare pe care se va amplasa tavanul tunelului. Acest tavan este compus din nişte grinzi prefabricate – care sunt deja confecţionate în proporţie de 100% – şi vor fi montate, apoi se va turna peste ele o placă de suprabetonare, deasupra căreia va fi creat sistemul rutier exterior.


Structura este finalizată în proporţie de 100% pe porţiunea dintre Calea Bucureşti şi A.I. Cuza, atât pe partea stângă, cât şi pe partea dreaptă, inclusiv cu grinzile de consolidare şi grinzile de coronament. În această săptămână s-a trecut la decopertarea stratului rutier existent, iar probabil de săptămâna viitoare vor începe şi excavările.

Lucrările în „buricul târgului“ au avut însă şi greutăţile lor. La un moment dat, ca să nu oprească fluxul la instalaţiile care forau pentru construirea pereţilor pasajului, constructorul a recurs la decizii care unora li s-ar părea ciudate. În loc să traverseze cu un excavator pe şenile întregul şantier, fapt ce ar fi necesitat mutarea din drum a forezelor, s-a preferat ca excavatorul să fie urcat pe trailer şi tractat pe străzile adiacente până în celălalt capăt al pasajului, unde era nevoie de el.

„Am făcut eforturi mari ca să ajungem aici. Am lucrat zi şi noapte, sâmbăta şi duminica, 24 de ore din 24, chiar cu riscul de a-i deranja pe cetăţenii din zonă, şi, în plus, ne-am confruntat şi cu spaţiul deosebit de strâmt de pe acest şantier. Am avut materialele, am avut utilajele, aşa că am căutat să nu pierdem timpul, ci să facem alte lucrări în locul celor pe care ar fi fost firesc să le efectuăm, dar nu ne puteam apuca de ele din cauza nefinalizării exproprierilor“, a declarat Marian Turluc.

„Lucrările sunt realizate în proporţie de 35%“

Viceprimarul Craiovei, Florentin Tudor, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că lucrările sunt în grafic la pasajul subteran: „În acest moment, lucrările sunt realizate în proporţie de 35% din total. Suntem în grafic. Aş spune chiar că stăm mai bine decât ne aşteptam. Am fi putut să fim mult mai departe, adică acum să discutăm de realizarea a 50% din investiţie, dar cele două probleme legate de terenuri neexpropriate, pe care le-am constatat atunci când am venit în Primăria municipiului Craiova, au încetinit ritmul lucrărilor. Proiectul a început pe 18 mai 2012, iar termenul de execuţie este de 18 luni, adică trebuie finalizat până pe 18 noiembrie 2013, dar cu siguranţă că nu se va ajunge până la această dată“.

Viceprimarul a menţionat, la rândul său, că problemele legate de exproprierea celor două suprafeţe de teren trebuia rezolvate înainte de demararea lucrărilor, de fosta conducere a Primăriei Craiova.

„Nu au fost luate în calcul aceste exproprieri, din cauza grabei de a se începe lucrările la acest pasaj. În momentul în care au început lucrările, trebuia să fi fost deja finalizată exproprierea acestor proprietăţi. Cei care au gestionat situaţia înaintea noastră ştiau încă de la început care este traseul pasajului, cele două proprietăţi fiind stabilite în culoarul de expropriere trasat înaintea începerii lucrărilor, însă aceste loturi au fost «uitate» sau tratate cu indiferenţă, crezându-se că se va rezolva totul pe parcurs. Nimeni nu s-a gândit că nerezolvarea lor la timp îl va pune pe constructor în imposibilitatea de a lucra la capacitate maximă. Săptămâna trecută am avut şedinţa de consiliu, iar în această săptămână am obţinut viza de legalitate pentru cele două hotărâri. Suntem în procedură atât pentru expropriere, cât şi pentru schimb. Cred că în aproximativ două săptămâni, procedurile vor fi finalizate şi se va reintra în normal“, a spus Florentin Tudor.

Proiectul a început pe 18 mai 2012, iar termenul de execuţie este de 18 luni, adică trebuie finalizat până pe 18 noiembrie 2013. Atât reprezentanţii constructorului, cât şi cei ai Primăriei Craiova sunt însă optimişti, spunând că lucrarea se va termina cu câteva luni înaintea termenului oficial de finalizare.



Comenteaza acum

Alte stiri

3 mai 2019

Ministrul Economiei: Lucrările la BRUA continuă

Lucrările la proiectul gazoductului BRUA continuă, acestea fiind chiar accelerate, iar termenul de finalizare a rămas neschimbat, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul Economiei, Niculae Bădălău. Declaraţia oficialului român vine în ...

Sumarul ediției de vineri, 14 septembrie 2012

Actualitate

» Vîntu şi Luca, trimişi în judecată
» Useliştii gorjeni şi-au împărţit colegiile
» Premierul deschide anul şcolar la Târgu Jiu
» Luni se sistează furnizarea apei potabile în zona centrală a Craiovei
» Pensionarii trăiesc din împrumuturi
» Fermierii nu simt seceta?
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Fereşte-te de radar
» Mopedele, conduse doar cu permis
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Poliţia a trecut la lucru manual
» Bancul zilei
» Candidatul misogin
» Pompierii au aniversat 164 de ani de la lupta din Dealul Spirii
» Telenovela politică românească a încins dezbaterea din PE
» Colonel judecat pentru trafic de influenţă
» Tenis – CUPA DAVIS: Finlanda conduce România după primul meci de simplu
» Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen
» TVR Cultural îşi suspendă emisia începând de mâine
» Dolj: S-a răsturnat după ce a lovit o căruţă
» Craiova: Razie în Piaţa Centrală
» Centrele de relaţii cu clienţii GDF SUEZ Energy România vor fi închise azi
» Mitropolitul Olteniei va resfinţi duminică o biserică din Gorj
» Vâlcea: Angajaţii aflaţi în greva foamei la Oltchim au suspendat această formă de protest până luni

Local

» Pasajul subteran, încetinit de exproprieri
» Microbuz şcolar pus sub sechestru

Dolj

» Şcoala din Piscu Vechi, în plină reabilitare

Sport

» Liga a III-a, seria 4
» Liga a III-a, seria 3
» Iniesta, indisponibil între 10 şi 15 zile
» Ronaldinho, aproape de Galata
» Maxim, mulţumit după „episodul“ Andorra
» Patrian Trifu: Vreau să marchez meci de meci
» Carmen Tocală, atac acid la FRB
» Crivoi deschide „balul“ cu Finlanda
» Baschetbalistele craiovene au pierdut primul meci al sezonului

Bani & Afaceri

» Prima Bursă de afaceri sociale din România

Magazin

» Horoscop
» Roger Moore, victima soţiilor
» Adriana Lima a devenit din nou mamă
» Gwyneth, cea mai bine îmbrăcată femeie
» Oana Cuzino a realizat un DVD de Pilates

Opinii

» România, o țară de unde vrei să emigrezi
» Trăiască Statele Unite ale Europei!

Top