14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBloc în flăcări

Bloc în flăcări

La un bloc de locuinţe sociale din Drobeta Turnu Severin a izbucnit ieri un incendiu. Este vorba despre blocul L2, acelaşi imobil care a ars anul trecut, a doua zi de Paşte, când o tânără de 15 ani cu probleme psihice şi-a pierdut viaţa. Focul a început de la mansarda blocului și a mistuit întreg acoperişul imobilului. Peste 100 de persoane au fost evacuate de pompieri.
„Nu ştim de unde a pornit. Noi eram în casă şi dintr-o dată am simţit miros de fum şi, când am ieşit, i-am văzut şi pe ceilalţi că alergau şi ziceau că a luat mansarda foc. Probabil că s-a aprins pe acolo, prin pod, de la ceva“, a spus un locatar.
Imobilul din Drobeta Turnu Severin, unde a izbucnit incendiul, este construit de primărie şi a fost dat în folosinţă la începutul anului 2011. În acest bloc, care are trei etaje şi mansardă, locuiesc 84 de persoane.
„Au fost afectate 75 de locuinţe sociale, dintre care 50 proprietate privată. Nu ştim care este motivul pentru care au loc des incendii la acest bloc. A mai fost reabilitat şi anul trecut, tot în urma unui incendiu. Nu s-a stabilit deocamdată cauza, dar acolo locuiesc familii de romi şi se cam explică“, a declarat Dumitru Năsărâmbă, reprezentant al primăriei.
Nici de această dată, ca şi anul trecut, hidranţii din zonă nu au funcţionat, pompierii fiind nevoiţi să se deplaseze mai bine de doi kilometri ca să alimenteze.
„Am intervenit cu 70 de pompieri şi nouă autospeciale pentru lichidarea unui incendiu de proporţii izbucnit la un bloc de locuinţe. La sosirea noastră, focul se manifesta cu putere. Au fost evacuați peste 100 de locatari. Cauza este în curs de stabilire“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt în cadrul ISU Drobeta.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS