12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă mici dansatoare, câştigătoare la malul mării

Două mici dansatoare, câştigătoare la malul mării

Lucia şi Alexia au câştigat locurilor 1 şi 2 la categoria juniori, secţiunea dans contemporan – duo, la Festivalul Naţional de Dans România Open de la Năvodari

Ioana Lucia Ghivercea şi Alexia Stanciu, în ciuda vârstei foarte fragede (12, respectiv opt ani), sunt deja consacrate atât în ţară, cât şi în străinătate. Cea mai recentă performanţă a micuţelor balerine, antrenate de coregrafii Alina și Marius Onofrei de la Alma Balet Studio, este câştigarea locurilor 1 şi 2 la categoria juniori, secţiunea dans contemporan – duo, la Festivalul Naţional de Dans România Open de la Năvodari.
La acest festival, desfăşurat în perioada 27-31 iulie, au fost prezenţi aproape 700 de concurenţi, iar Ioana Lucia Ghivercea şi Alexia Stanciu au fost singurele reprezentante din Oltenia şi au reuşit prin prestaţia lor să cucerească inimile juriului şi spectatorilor.
Ioana Lucia Ghivercea a obţinut de cinci ori titlul de campioană mondială în cadrul competiţiilor din Franţa, Anglia, Croaţia şi Ungaria, și este bursieră a școlii de balet din Mantova, Italia. „În spatele rezultatelor acestui copil stau munca celor care o pregătesc, perseverenţa şi voinţa copilului. Vorbim de Alina Onofrei, Costin Nanu, Adina Cezar, Laurenţiu Nicu, Tudor Mustaţă şi Sabin Barbu, dar şi de toţi cei care, indirect, îşi pun amprenta asupra rezultatelor unei munci serioase şi constante“, a spus Valeria Ghivercea, mama fetiţei.
Ioana Lucia Ghivercea a avut un an foarte bun şi în 2011, când a participat la şase competiţii şi a obținut 16 premii, unul dintre acestea fiind titlul de campioană mondială, la Dance World Cup – Paris 2011, cu coregrafia „Stranger“, pregătită de Adina Cezar. Este al doilea titlu după cel obţinut la Porec, în Croaţia, în 2010, în finala ESDU – World Dance Masters. De fiecare dată, locul I i l-a adus dansul contemporan. Tot la Paris a urcat şi pe a doua treaptă a podiumului, adăugându-şi la performanţe al doilea titlu de vicecampioană mondială, dar a şi prezentat o coregrafie special pentru gală.
Alexia Georgiana Stanciu a fost declarată campioană mondială la categoria sa în cadrul concursului din Croaţia, și a obținut locul I în cadrul  concursului Marele Premiu de Coregrafie Bucureşti.

Un festival pentru toate vârstele

Festivalul Naţional de Dans România Open este patronat de Federaţia Română Sportul Pentru Toţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, componentă a Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi este organizat de Comisia Femi-Sport prin Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi Buzău, în parteneriat cu Tabăra Năvodari şi Primăria Năvodari. Festivalul se adresează tuturor categoriilor de dansatori amatori, indiferent de vârstă, din România, şi promovează cluburile de dans private, unităţile şcolare din ţară, asociaţiile culturale şi sportive.
Fiind foarte frecvent utilizat termenul „open“, ce reprezintă practic o sursă de deschidere permanentă a oricărui domeniu de activitate spre propria-i promovare, organizatorii au denumit uşor un astfel de concurs de dans care se doreşte cel mai important din România la momentul actual pentru că dansul a luat o amploare deosebită în ultimul timp şi a devenit cel mai simplu mod şi la îndemâna oricui de a se relaxa, de a se recrea, de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut şi benefic pentru psihic şi pentru armonia corporală.
„Dans România Open“ reprezintă altă formă de deschidere către mişcare a „Sportului pentru toţi“ din România, care de ani buni organizează la nivel naţional competiţii care mai de care mai interesante în vederea stimulării populaţiei spre o viaţă sănătoasă.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS