17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraian Băsescu: Referendumul s-ar putea să-mi confirme că am avut dreptate

Traian Băsescu: Referendumul s-ar putea să-mi confirme că am avut dreptate

Ședința parlamentului în care s-a citit cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu s-a încheiat ieri, după aproximativ o oră și jumătate. Prezent la şedinţă, președintele i-a provocat pe parlamentari să organizeze simultan două referendumuri: cel pentru demiterea sa și altul pentru validarea unei noi Constituții care să prevadă parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari.

Discursul lui Băsescu a fost urmat de câteva controverse pe procedură. În final, parlamentul a votat că CCR are termen să-și dea avizul consultativ până astăzi, la ora 12.00. De asemenea, parlamentul a respins prin vot cererea PDL de constituire a unei comisii de anchetare a acțiunilor președintelui. Ca urmare a ședinței de ieri, astăzi parlamentul va avea o nouă ședință de plen în care se va vota cererea de suspendare a lui Traian Băsescu.
„Aș începe cu afirmația că «Nu contest dreptul parlamentului de a iniția și de a finaliza procedura de suspendare a președintelui». Este un drept constituțional care îl trimite pe președinte în fața poporului. Cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe președintele României, într-un moment în care parlamentul sau majoritatea parlamentară consideră că trebuie să o facă. Ceea ce nu cred, însă, nu cred că procedura prin care acest drept constituțional este exercitată de parlament poate avea fisuri sau abuzuri“, şi-a început discursul Traian Băsescu.
„Mulți dintre dumneavoastră credeți că instituțiile statului mai sunt ca în anul 2004. Doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă înșelați amarnic. Sunt opt ani de când, cu migală, cu perseverență, s-a construit independența justiției față de politic. Știu că aveți probleme de neînțeles legate de acest lucru.
Am văzut și afirmațiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu: «Trebuie să controlăm justiția». Dragii mei concetățeni, această vreme a trecut. Nu puteți să întoarceți realitățile instituțiilor precum Parchet General, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție la modul de supunere din anii 2000-2004, iar tentativa dumneavoastră de a acapara toate funcțiile de decizie în nominalizarea înalților demnitari ai sistemului de justiție, vă asigur, este una greșită și poate să eșueze la referendum“, a continuat şeful statului.
„Îmi reproșați angajarea publică și declarațiile pe care le-am făcut. N-am văzut fapte incriminante, am văzut declarații. Vreau să știți că și eu sunt la fel de liber ca orice parlamentar să fac declarații.
Vreau să știți că, de cele mai multe ori, declarațiile mele au fost expresia parteneriatului pe care l-am avut cu coaliția de guvernare, cu guvernul, cu Banca Națională, în momente extreme de criză. Am vrut ca și majoritatea parlamentară și instituțiile să înțeleagă că sunt partenerul lor, că nu mă ascund la Cotroceni să spun «Ce rău ați făcut», când știam foarte bine că nu aveam alte soluții pentru a preveni intrarea țării într-o situație foarte dificilă(…) Și țin și acum să le mulțumesc românilor că și-au salvat de la o puternică criză economică țara prin propriile sacrificii.
Astăzi, aud că am tăiat eu pensiile pensionarilor. Știu că prin dese declarații s-a reușit propagarea acestei convingeri și către pensionari.
La referendumul de suspendare, mi-aș dori mult să fiu votat de pensionarii care nu au pierdut nimic la pensie sau de pensionarii cărora le-a crescut pensia în timpul mandatelor mele și, mai ales, de aceia care aveau pensii de 18 lei, de 7 lei și pe urmă au dobândit 350 de lei, pensia socială. Mi-aș dori să fiu votat de aceia cărora nu le-au scăzut pensiile(…) Am văzut că v-ați asumat o imensă provocare. Vreau să știți că mi-o asum alături de dumneavoastră. Provocarea pe care v-ați asumat-o este aceea că un politician, fie el și președintele României, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză este trimis în fața electoratului să fie validat sau invalidat“, a continuat Traian Băsescu.

Două referendumuri: demitere, dar şi reducerea numărului de parlamentari

Preşedintele a  precizat că nu contestă procedura de suspendare, dar trebuie ca aceasta să se facă legal. „Pentru mine a fost o obligație ca președinte să le spun românilor adevărul despre finanțele țării, despre ce poate și ce nu poate România în timp de criză. S-ar putea ca referendumul să confirme că am avut dreptate să fiu cinstit cu românii.
Nu i-am mințit, nu i-am păcălit, le-am spus exact cum stăteam și ce putea să facă guvernul pentru ei, dar nu pentru că așa am gândit eu, ci pentru că ceea ce spuneam era rezultatul discuțiilor și cu guvernul, și cu Banca Națională, și cu Fondul Monetar Internațional, și cu Uniunea Europeană, și cu Banca Mondială(…) Aș vrea să vă mai atenționez asupra unui lucru: nimeni nu va veni să ne facă ordine în România: nici Bruxellesul, nici Washingtonul, nici Beijingul și nici Moscova. Avem obligația să ne facem noi ordine în funcționarea instituțiilor statului, iar prin procedurile pe care guvernul și majoritatea parlamentară le-au aplicat în ultimele 45 de zile arată că sunt dispuși să dea lovituri consistente funcționării instituțiilor statului român. Fac un apel la dumneavoastră: continuați și finalizați procedura de suspendare a președintelui României respectând toate instituțiile statului, toate procedurile și Constituția României, și atunci nu veți avea din partea mea nici un fel de reproș, ba, dimpotrivă, vă voi spune: mulțumesc, mi-ați creat condițiile legale să merg în fața poporului“, a spus Traian Băsescu.
Şeful statului le-a cerut parlamentarilor să organizeze referendum şi pentru reducerea numărului de parlamentari. „Obiectivul major al acestei suspendări este punerea sub control a justiției, punerea sub control și la dispoziția partidelor din USL a instituțiilor statului și, nu în ultimul rând, nerespectarea referendumului care cerea parlament unicameral și 300 de parlamentari.
Apropo, n-ați vrea, cu ocazia referendumului de validare sau invalidare a președintelui, să organizați și referendumul pentru parlament unicameral, pentru validarea noii Constituții, în care să introduceți doar atât: parlament unicameral și 300 de parlamentari? Puteți face, într-o sesiune extraordinară, numai această modificare la Constituție“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS