9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDescinderi la patru locaţii în Drobeta Turnu Severin

Descinderi la patru locaţii în Drobeta Turnu Severin

Descindere ieri-dimineaţă în Drobeta Turnu Severin, unde cadre specializate de la SCCO Mehedinţi şi DPIR au percheziţionat simultan patru locaţii pentru identificarea a 12 persoane, suspectate că se ocupă cu traficul de persoane şi prostituţia în Franţa. În sprijinul anchetatorilor români au venit şi ofiţeri din Paris. Până la prânz fuseseră aduse la IPJ Mehedinţi 12 persoane, dintre care cinci aveau mandate europene de arestare.
Mascaţii i-au săltat pe suspecţi, printre ei şi femei, toţi fiind bănuiţi de constituirea unui grup care se ocupa cu traficul şi obligarea la prostituţie a tinerelor, în mai multe locaţii din Franţa.
Din primele informaţii se bănuieşte că sunt implicate şi persoane din Franţa, însă până la această oră nu au fost identificate.
Locatarii blocului în care se întâlneau suspecţii spun că în apartamentul acestora se întâmplă de mult timp lucruri dubioase, dar nimeni nu vrea să vorbească.
„Nu ştiu cu ce se ocupă, dar nici unul dintre ei nu are loc de muncă şi se îmbracă numai în haine scumpe, au maşini. Toată noaptea se aude muzica acolo la ei, intră fete, băieţi în apartamentul ăla, dar nu pot să spun eu cu ce se ocupă. Am văzut că au venit mascaţii, poliţia, şi i-au luat pe care i-au găsit“, a spus o vecină.
Ancheta este în desfăşurare, iar cazul va fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS