19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPe unde îşi mai ascund banii asociaţiile de proprietari?

Pe unde îşi mai ascund banii asociaţiile de proprietari?

Reprezentanţii unei asociaţii de proprietari din Craiova au avut o idee pe cât de bizară, pe atât de nelegală: să ţină banii asociaţiei de proprietari în contul unei fundaţii care aparţine chiar preşedintelui de asociaţie şi al cărui nume îl poartă. Acest lucru se întâmplă la Asociaţia nr. 2 A din cartierul 1 Mai şi ne-a fost sesizat de unii proprietari, reprezentaţi de un comitet de iniţiativă în frunte cu Ion Mitroi.

Asociaţia are contul blocat pentru neplata datoriilor către furnizori, dar proprietarii au descoperit că preşedintele şi comitetul au avut o idee „genială“: să pună banii asociaţiei de proprietari într-un cont al unei fundaţii: Fundaţia Academia Populară „Mihai Marcu“. Iar cu banii din conturile acestei fundaţii să plătească furnizorii. „Ceea ce am făcut noi este legal. Pentru că avem conturile blocate de Regia de Termoficare, am găsit altă modalitate. Am făcut un contract de parteneriat şi folosim conturile acestei fundaţii. Această decizie a fost luată cu acordul comitetului până la Adunarea Generală, cu această hotărâre au fost de acord şi proprietarii. În acest cont merg toţi banii asociaţiei şi de aici ne plătim furnizorii“, este de părere preşedintele Asociaţiei de Proprietari 2A din cartierul 1 Mai, Mihai Marcu.

Primăria zice că e ilegal

Inspectorii primăriei au altă variantă.
„Până la data efectuării controlului, nu s-a desfăşurat Adunarea Generală Ordinară pentru anul 2012, iar asociaţia îşi desfăşura activitatea fără ca bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2012 să fi fost aprobat de proprietari în cadrul Adunării Generale. Drept care s-a dispus organizarea Adunării Generale în conformitate cu prevederile art.14 din HG nr. 1.588/2007. Pe 1.07.2011, conform celor înscrise în procesul-verbal al comitetului executiv, s-a hotărât să se încheie un contract de parteneriat cu Academia Populară «Mihai Marcu», având ca obiect acordarea de servicii de consultanţă managerială, financiară, juridică, expertize contabile şi de curierat. Scopul încheierii acestui contract a fost acela de a derula prin intermediul contului bancar al Academiei Populare «Mihai Marcu» operaţiuni de încasări şi plăţi cu sume de bani din activul asociaţiei de proprietari. Menţionăm faptul că patrimoniul asociaţiei verificate este executat silit de creditorul RA Termoficare în Dosarul nr. 232/E/2011, ca urmare a debitelor pe care aceasta le-a acumulat, iar conturile bancare ale asociaţiei sunt blocate de executorul judecătoresc.
 Începând cu luna iulie 2011, în baza contractului de parteneriat, asociaţia a eliberat Academiei Populare «Mihai Marcu», reprezentată de Marcu Mihai (care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Proprietari nr. 2A- 1 Mai) din casierie sume de bani având la bază ca document justificativ dispoziţii de plată. În perioada 1.07.2011 – 30.04.2012, din sumele virate de Asociaţia de Proprietari nr. 2 A – 1 Mai în contul Academiei Populare «Mihai Marcu» au fost efectuate plăţi către furnizorii de utilităţi şi au fost constituite depozite bancare.
În aceste condiţii, a fost trasată ca măsură comitetului executiv să folosească în relaţia cu furnizorii de utilităţi doar modalităţile de plată directă, în numerar la casieriile acestora sau cu foaie de vărsământ în contul bancar. S-au încălcat de către conducerea asociaţiei prevederile art. 10 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, precum şi prevederile art. 22, alin. (4) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.588/2007. Drept care se impune constituirea garanţiei materiale pentru persoana care răspunde de gestionarea bunurilor şi mijloacelor băneşti, în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

Prime pentru „muncă deosebită“

Locatarii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că reprezentanţii lor s-au premiat, deşi ei plătesc cu greu dintr-o pensie întreţinerea. „Am constatat cu stupoare că pe 24.06.2011 şi-au dat prime, 168 de lei fiecare, iar eu iau pensia şi mă duc să plătesc întreţinerea ca să nu întârzii“, a spus Ion Mitroi, proprietar. Numai că preşedintele Mihai Marcu spune că reprezentanţii asociaţiei au fost premiaţi pentru „muncă deosebită“, iar acest lucru a fost votat în Adunarea Generală. În plus, cei care se plâng sunt proprietari care ţin cu vechii reprezentanţi ai asociaţiei.

Nereguli vechi

Asociaţia nr. 2 A din cartierul 1 Mai are un trecut plin de nereguli şi probleme privind activitatea reprezentanţilor proprietarilor şi a angajaţilor. În urma unui control efectuat de inspectorii Primăriei Craiova la sfârşitul anului 2010, s-a constatat existenţa unui prejudiciu în valoare de 14.154 de lei. S-a vehiculat la acel moment că banii i-ar fi luat administratoarea Tanţa Mirela Damian. La acel moment preşedintele, comitetul şi administratorul au fost schimbaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS