14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO afacere cu capre

O afacere cu capre

Într-o ţară în care „Să moară şi capra vecinului“ a devenit un soi de dicton naţional, o firmă privată a reuşit să pună pe picioare o modernă fermă de oi şi capre la Mischii.

Investiţie pe timp de criză

Povestea acestei afaceri a început cam prin anul 2008, când craioveanca Maria Ion a încercat să obţină finanţare SAPARD pentru o fermă de vaci. „Când să depun proiectul, s-au terminat banii. Dar cam tot atunci am avut o perioadă în care nu m-am simţit bine. Toată lumea îmi recomanda lapte de capră, iar eu nu l-am găsit pe piaţă. Atunci mi-a venit ideea unei ferme de capre care să aibă inclusă şi o linie de procesare a laptelui“.
De la idee la punerea ei în practică a fost însă un drum lung.
„Pe plan local n-am avut de unde să mă documentez şi să fac un proiect, aşa că am ajuns în Franţa. Am stat acolo vreo două săptămâni, am vizitat mai multe ferme, împreună cu un francez. Tot împreună cu francezul am pus bazele proiectului, cap-coadă, incluzând ferma, animalele, procesarea şi desfacerea. A venit însă criza economică, iar francezul şi-a reconsiderat poziţia în această afacere şi a cerut să pun toţi banii în avans. N-am avut de unde, aşa că a căzut această colaborare. În continuare, mi-a fost ceva mai greu, dar m-am descurcat. Am obţinut finanţare europeană pentru acest proiect, iar investiţia a durat un an, din septembrie 2010, când am început să construiesc ferma de la Mischii, şi până în septembrie 2011, când era cam 90% terminată. Din octombrie am început deja să populez halele cu animale. În proiect sunt 800 de animale, dar capacitatea e de 1.500 şi voi aduce 1.500“, spune Maria Ion.
Patroana firmei CAPRI-LACT subliniază că i-ar fi fost foarte greu să pună pe picioare această afacere fără sprijinul primarului din Mischii, Gheorghe Popa. „Pentru domnul primar am toată stima şi tot respectul. Am primit din partea sa sprijin nelimitat pentru tot ceea ce am avut nevoie. Toate instituţiile implicate în acest proiect cereau diferite acte, pe care trebuia să le luăm de la primărie. Tot timpul am avut prioritate pentru că domnul primar a înţeles importanţa unei asemenea investiţii pe raza comunei“, a menţionat Maria Ion.

Capre cu 250 de euro bucata

Investiţia totală în ferma acestei firme – CAPRI-LACT – e de circa 3.000.000 de euro, însă numai 1.850.000 de euro reprezintă cheltuielile eligibile. Restul a fost obţinut de la bancă, cu toate greutăţile inerente. În acest moment, ferma merge la o treime din capacitate, având în ea 500 de animale, din care jumătate oi şi jumătate capre.
„Animalele sunt luate din Spania. Avem capre din rasele Saanen şi Alpina Franceză şi oi pentru lapte rasa Awasi. Capra Saanen nici măcar nu se poate compara cu a noastră, nici ca producţie şi nici în privinţa compoziţiei laptelui. Perioada de lactaţie e şi ea mai lungă decât la cea indigenă. Dar şi preţurile sunt foarte diferite. O capră de-a noastră nu cred că depăşeşte 100 de lei, iar una adusă din străinătate nu poţi s-o iei cu mai puţin de 250 de euro, fără transport şi alte cheltuieli. E un animal mai sensibil, dar îşi scoate banii. Şi oile sunt mult diferite de cele autohtone. Nici măcar la talie nu seamănă. Cele din rasa Awasi sunt foarte mari, au între 80 şi 120 kg fiecare, ceea ce e foarte mult pentru o oaie“, spune Maria Ion.

Mai întâi în Bucureşti

În sectorul de procesare al fermei se produc acum o mulţime de produse din lapte de capră şi oaie. Şi nu e vorba doar de lapte integral, iaurt ori sana, ci şi de telemea, brânză de burduf şi caşcaval, dar şi de produse mai aparte, precum caşul cu piper sau cu ardei, ori caşcavalul cu şuncă. Într-un viitor apropiat, în gama de produse vor intra şi brânzeturile cremoase ori cu mucegai, în stilul celor produse în Franţa.
Din noiembrie 2011, produsele firmei CAPRI-LACT şi-au făcut loc în galantarele multor magazine.
„Am intrat pe piaţă cu produsele noastre, mai întâi în Bucureşti. În Craiova pătrundem destul de greu, pentru că puterea de cumpărare e mult mai mică şi nici laptele de capră nu e apreciat ca în Bucureşti. La noi se preferă produsele mai ieftine, inclusiv acea Feta din lapte praf şi alte ingrediente, iar produsele naturale nu sunt suficient apreciate. În Bucureşti, însă, produsele noastre sunt foarte bine cotate“.
E doar o chestiune de zile până ce produsele acestei firme se vor găsi şi în supermarketuri precum Kaufland sau Mega Image, dar şi în primul magazin propriu de prezentare şi desfacere, care va fi situat în Craiova, în Complexul Parângul din zona Dezrobirii, magazin care va onora inclusiv comenzi la domiciliu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS