15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPER cere preţuri corecte la licitaţii

PER cere preţuri corecte la licitaţii

Răzvan Păunescu, președintele executiv al Partidului Ecologist Român (PER), a declarat ieri într-o conferință de presă că în viziunea PER prețurile licitațiilor de achiziții publice nu trebuie să depășească valoarea corespondentă din Comunitatea Europeană. „Pentru acest lucru ar trebui să fie comparate listele de prețuri ale licitațiilor pe produse sau servicii din Comunitatea Europeană cu cele de la noi. Nu este normal ca la o licitație de achiziții a unor produse sau servicii să se prezinte o singură societate comercială, din lipsa publicizării corecte, fie în România, fie în CE, nu am mai avea în situația asta societăți singure la licitații, iar aceasta să fie declarată câștigătoare“, a spus Păunescu.
Cu privire la taxa auto, PER consideră că mașina nu mai este un lux, ci o necesitate în rezolvarea problemelor cotidiene ale cetățeanului. Prin urmare, PER lansează în dezbatere publică modificarea legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și alte mijloace de transport rutiere. În actuala formă, pe lângă un abuz al statului de a impozita dublu o tranzacție de vânzare-cumpărare, există și posibilitatea că legea să fie eludată și astfel se diminuează veniturile bugetare. În urma consultărilor cu asociațiile profesionale, patronale, reprezentanții cetățenilor, PER propune în dezbatere publică următoarele variante de modificare a legii:
1. Aplicarea modelului german prin perceperea unei taxe anuale suportate de proprietarii de autovehicule, corelată cu puterea de cumpărare din România, care să țină cont de clasa de poluare, tipul de motorizare, capacitatea cilindrică și vechimea (a se vedea grila de impunere din Germania, nivelul de taxare urmând să fie stabilit în cadrul dezbaterii publice inițiate de PER).
2. Renunțarea la taxa auto și majorarea impozitului anual perceput pentru proprietarii de autovehicule în funcție de normele de poluare, capacitatea cilindrică, motorizare și vechime.
3. Având în vedere că aceste măsuri vor fi aplicate pe un parc de 4.322.951 de autoturisme, aducându-se astfel venituri anuale certe la buget, PER propune și majorarea primei de casare instituite prin „Programul Rabla“ la echivalentul a 1.500 de euro, pentru a stimula în mod eficient înnoirea parcului auto din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS