11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLa mila pacienţilor

La mila pacienţilor

Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine Gorj a luat decizia amplasării unei „cutii a milei“ la intrarea în instituţie, în speranţa că pacienţii vor dona pentru reabilitarea clădirii. Centrul de Transfuzii Sanguine, una dintre cele mai importante unităţi medicale din judeţ, a ajuns la mila pacienţilor. Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii Centrului nu a mai fost reabilitată de peste 35 de ani. Din păcate, pe măsură ce trec anii, starea de degradare a imobilului se accentuează. Din cauza faptului că Centrul de Transfuzii aparţine Ministerului Sănătăţii, autorităţile locale nu îi alocă nici un leu. Cu ajutorul sponsorilor generoşi, în urmă cu aproximativ doi ani, conducerea a reuşit să modernizeze grupurile sanitare ale instituţiei. „Clădirea în care funcţionează Centrul a fost ridicată în 1979. De atunci, nu a fost reabilitată niciodată. Nu au fost fonduri, asta este eterna scuză. Salvarea clădirii stă acum în această cutie a milei. Am plasat-o la intrare, tocmai din speranţa că pacienţii vor pune bani în ea. Dacă vom reuşi să strângem bani vrem să facem o expertizare a clădirii, să vină un specialist să ne spună cât va costa reabilitarea. Fiecare pacient pune cât doreşte în cutia milei. Este, de fapt, o cutie de donaţii. Cu ajutorul sponsorilor am mai reuşit să facem câte ceva pe aici, am reabilitat grupul sanitar, am vopsit pereţii. Clădirea are nevoie urgent de reabilitare“, a spus medicul Maria Cazan, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Gorj.
Conducerea Centrului ia în calcul şi taxarea şoferilor care îşi parchează maşinile pe terenul instituţiei şi caută o cale legală prin care ar putea impune o taxă modică de parcare.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS