17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmbulanţa cere răbdare craiovenilor

Ambulanţa cere răbdare craiovenilor

Nu toate apelurile la Serviciul de Ambulanţă Craiova pot primi un răspuns favorabil. Există şi situaţii când de la celălalt capăt al firului ţi se comunică faptul că „nu avem echipaj disponibil“. Un caz concret s-a întâmplat ieri la prânz, când o solicitare pentru un bătrân care a căzut pe gheaţă în zona Rotonda, suferind un traumatism la cap cu sângerare, nu a putut fi rezolvată. După ce câţiva cetăţeni au sunat de două ori la salvare, iar răspunsul a fost că nu există echipaj care să preia cazul, bătrânul a fost dus la spital cu un autoturism particular. Îngrijirile medicale le-a primit la Urgenţă, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol.  
Întâmplarea a fost confirmată de directorul medical interimar de la Serviciul de Ambulanţă, Iulia Stănculescu, care însă a ţinut să precizeze că acest caz este unul izolat. Totuşi, ea a admis că, din cauza vremii şi a drumurilor, salvarea poate ajunge cu întârziere la solicitări. Aşa s-ar fi întâmplat şi în cazul de faţă, când o ambulanţă ar fi ajuns până la urmă la locul solicitat, dar după şapte minute. „Nu mai este nebunia din primele zile de zăpadă, dar suntem solicitaţi în permanenţă. A fost, într-adevăr, o situaţie cu o persoană care a căzut şi s-a lovit la cap, dar pacientul era conştient când a ajuns la spital, chiar dacă sângera. Când s-a primit apelul, nu am avut nici un echipaj disponibil. Până la urmă, s-a găsit unul din teren, s-a ajuns la şapte minute după ce s-a sunat, dar pacientul nu mai era. Am înţeles că a fost preluat de câţiva cetăţeni şi dus la Urgenţă, dar, dacă mai aveau puţină răbdare, ar fi ajuns şi salvarea. Vremea şi drumurile sunt aşa cum sunt şi mai apar întârzieri, pentru că nu se poate circula cu viteză în perioada asta“, a explicat Iulia Stănculescu.  

„Lucrăm pe o rază de 50 de kilometri de Craiova“

Directorul medical de la Serviciul de Ambulanţă mai susţine că toate echipajele disponibile pe tura de ieri, 11 la număr, se aflau în teren în momentul apelului, trei dintre ele fiind plecate la Bucureşti, cu cazuri grave. „Trei echipaje, două cu medic şi unul cu asistent, erau plecate la Bucureşti, pentru transferuri interclinice de pacienţi critici, iar restul de opt, două cu medic, cinci cu asistenţi şi unul cu medic pentru consultanţă la domiciliu, se aflau în teren. Nu am avut întârzieri mari la solicitări, dar oamenii trebuie să înţeleagă că Serviciul de Ambulanţă nu deserveşte numai Craiova, ci şi localităţile învecinate pe o rază de 50 de kilometri“, a mai spus Iulia Stănculescu. Aceasta a adăugat că salvările care mai stau parcate în faţă la Urgenţă nu şomează, ci aşteaptă ca pacienţii aduşi să fie preluaţi de medicii de gardă, să li se facă fişa şi să fie examinaţi, „pentru că pot apărea şi situaţii când pacienţii trebuie transferaţi la altă unitate medicală“.         

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS