Incendiu la hotelul Dacia din Băile Herculane

Autori


Hotelul Dacia din staţiunea Băile Herculane a fost în pericol să ardă ieri-dimineaţă în urma unui incendiu. Angajaţii spun că totul ar fi pornit de la o instalaţie veche a unui aparat de aer condiţionat. Din fericire, a ars doar un dulap în care se aflau mai multe acte şi documente ale hotelului.

Pompierii voluntari din Băile Herculane au cerut sprijinul colegilor de la Detaşamentul din Orşova pentru această intervenție.

„Garda din municipiul Orşova a fost solicitată să intervină în sprijinul pompierilor voluntari din staţiunea Băile Herculane pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul 3 al hotelului Dacia.  Au ars materiale de papetărie aflate într-un dulap. Cauza incendiului este în curs de stabilire“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt la ISU „Drobeta“.

Hotelul este în reabilitare, iar angajaţii spun că incendiul a izbucnit de la un aparat de aer condiţionat foarte vechi, care ar fi fost pus în funcţiune pentru a face căldură. „S-a aprins un aparat de aer condiţionat. Probabil era defect pentru că era vechi“, a declarat o angajată.

Conducerea sindicatului care deţine Complexul Dacia susţine că nu ştie nimic de incident.


„Nu ştiu nimic despre incendiu, vom declanșa o anchetă. Sper că documentele care au ars vor fi regăsite în arhivă“, a spus Constantin Scrieciu, preşedintele sindicatului CNSRL Frăţia – filiala Mehedinţi.

Pagubele sunt neînsemnate, dar poliţia trebuie să stabilească de unde a pornit incendiul şi dacă a fost un accident sau nu.

• Alin Ghiciulescu


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 31 ianuarie 2012

Actualitate

» Alarmă falsă la Ambulanţă
» Reorganizări în primărie
» Un milion de euro pentru teatrul de vară
» Fotbal – România a câştigat amicalul cu Kryvbas, scor 2-1
» Frigul a defectat autobuzele RAT Craiova
» Persoanele fără adăpost, strânse de pe străzi
» Simulare cu maşini de teren la locul accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu
» Unii parlamentari PDL i-au sugerat lui Boc să ia în calcul demisia de la Guvern

Local

» Obiceiuri pierdute, obiceiuri păstrate
» Preocupări cu iz arhaic
» Povestea lui Paul Balaci, unul dintre ultimii cruceri din Salcia
» Argetoaia, o comună în care oamenii încep să se modernizeze
» Ceai fierbinte pentru târgujieni
» O femeie a murit îngheţată de frig lângă casă
» Urmărit în Europa, reţinut în Mehedinți
» Adrian Năstase, condamnat la închisoare cu executare
» Incendiu la hotelul Dacia din Băile Herculane
» Condamnat pentru relaţii sexuale cu minori
» Pacienţi pe bandă rulantă la Urgenţă

Dolj

» „Iris“, adăpost pentru cei fără casă
» Ordinul lui Giugea: fără milă
» Primarii rătăcitori, puşi să jure dragoste PNL Dolj
» Libby Gitenstein a discutat cu tinerii doljeni despre voluntariat

Gorj

» Taximetrişti la negru
» Primarii aşteaptă deblocarea posturilor
» Cariera Bustuchin ar putea fi redeschisă

Sport

» Danezii, regii Europei
» Ungur, învins în finală
» Pluşenko, la al şaptelea titlu continental
» SCM-U joacă restanţa cu Piatra Neamţ
» Doagă, debut bun în sezonul indoor
» Horia Tecău a intrat în top 10 mondial la dublu
» Torje, rezervă cu Juve
» Bănel şi compania, învinşi la scor
» Marica a bifat „dubla“
» Stancu, pe val
» Paul Abba şi Alex Marin au trecut pe la medic
» Aluminiştii încep reglajele în Antalya
» Naţionala „mică“, învinsă de Voinţa Sibiu
» Cardoso revine fundaş

Magazin

» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Videoclip Nou: Holograf feat. Angela Gheorghiu
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Nani-nani tehnologic
» Alimente împotriva gripei
» De profesie cobai uman
» HOROSCOP
» Paris Hilton se relansează în muzică

Top