Statuile Craiovei, monumente de o vechime respectabilă, stau de strajă pe alei sau în parcuri. Trecem zilnic pe lângă ele, dar nu le ştim povestea.
Alături de monumentele arhitecturale ale Băniei, statuile au şi ele un rol foarte important atât în istorie şi cultură, cât şi în estetică. După cum ne e povestit în cartea „Istoria Craiovei“ (Ed. Scrisul Românesc, 1977), realizarea lor se datora, în trecut, iniţiativei particulare în special. Începând cu 1944, s-a evidenţiat grija deosebită a statului, a forurilor culturale locale, de a îmbogăţi acest patrimoniu artistic printr-o acţiune de achiziţii sistematice.
Primele statui din oraşul nostru – ale lui Barbu Ştirbei, Ioan Maiorescu şi Alexandru Ioan Cuza – datează de la începutul secolului 20, când în Craiova lua amploare curentul patriotic ce-şi propunea să aducă în memoria colectivă personalităţile marcante ale ţării.
18.000 de lei pentru Barbu Ştirbei
Aşadar, în 1904, descendenţii lui Barbu Ştirbei au luat inţiativa de a-l onora pe acesta printr-o statuie, dezvelită peste opt ani, la 8 decembrie. Monumentul a fost executat la Paris de către Jean de Nouy şi turnat în bronz de Ferdinand Barbedienne. Această lucrare este şi cea mai veche statuie a Craiovei. Următorul bust ridicat a fost cel al lui Ioan Maiorescu, la propunerea societăţii culturale a elevilor Colegiului craiovean. Prin subscripţia publică şi cu contribuţia lui Titu Maiorescu, s-a adunat suma de 18.000 de lei, iar executarea bustului din bronz, cu soclul făcut din piatră de Câmpulung, i-a fost încredinţată sculptorului I. Iordănescu din Capitală. Inaugurarea statuii a avut loc la 7 ianuarie 1913, odată cu volumul omagial realizat de profesorii N. Bănescu şi Vasile Mihăilescu.
În 1909, s-a pornit pe drumul lung al ridicării statuii lui Alexandru Ioan Cuza. La cincizeci de ani de la Unirea Principatelor s-au lansat 345 de liste de subscripţie, iar statuia a fost turnată de Raffaelo Romanelli, în acelaşi model ca aceea realizată pentru monumentul din Iaşi. Reprezentanţii protipendadei, ostili păstrării amintirii marelui reformator social, au decis să ţină statuia depozitată până în 1916, ea fiind, ulterior, părăsită până în 1935. La acel moment a fost ridicată în faţa hotelului Minerva, însă inaugurarea oficială a avut loc în 1939.
Ideea ridicării unui bust al lui Traian Demetrescu a fost subliniată pentru prima dată în 1901, în Curierul Olteniei. De-abia după 24 de ani, cu ocazia comemorării poetului, statuia lucrată de sculptorul Ion Jalea a fost inaugurată prin cuvintele lui Ion Minulescu, Adrian Maniu, Radu Demetrescu, G.D. Pencioiu şi M. Stăureanu.
Elena Vidali şi statuia nesemnată
Craiova mai are două lucrări statuare care îi aparţin lui Ion Jalea. Una este bustul pictorului Theodor Aman, iar alta este intitulată „Avântul“ şi reprezintă un tânăr care dă drumul la doi cai aflaţi în avânt de plecare. Totodată, artistul craiovean Anghel Chiciu are, pe lângă sculptura din lemn din complexul hotelier Minerva, numeroase lucrări în Bănie. Dintre ele, amintim „Monumentul regimentului 1 Dolj“, bustul lui Ştefan Velovan, al lui Petrache Poenaru sau al doctorului Ion Augustin.
O lucrare nesemnată, dar care aparţine, cu siguranţă, conform scrierilor din „Istoria Craiovei“, sculptoriţei Elena Vidali, este statuia lui Nicolae Romanescu. „Celui mai de seamă fiu al Craiovei“ i s-a făcut o statuie la 1943, după o strădanie de exact un deceniu. Eugeniu Carada este prezent şi el pe străzile din Craiova, începând cu 28 martie 1937. Această lucrare – aproximativ în mărime naturală – a fost realizată în bronz de către sculptorul Mihai Onofrei, care şi-a câştigat acest drept prin concurs.
Asupra întregii Craiove tronează Monumentul „1907“, cea mai înaltă statuie din oraş, realizată de Ion Irimescu şi dezvelită în 1963. În faţa Facultăţii de Agronomie îl avem, din 1960, pe Tudor Vladimirescu, reprezentat într-un bust care se datorează sculptoriţei Cosăceanu-Lavrillier, iar în Parcul „Romanescu“ stau trei statui ale unor figuri mai mult decât importante pentru cultura românească: bustul lui Mihai Eminescu (realizat de Gh. Anghel), cel al lui Constantin Brâncuşi (adus la viaţă de talentul aceluiaşi Ion Irimescu) şi cel al lui Tudor Arghezi (operă a lui Cornel Medrea).
Multe alte personalităţi au rămas vii în memoria locală, prin intermediul oamenilor cu iniţiativă şi al artiştilor care le-au creat. Nicolae Titulescu, savantul Gheorghe Marinescu, Mihai Viteazul, Alexandru Macedonski sau Fraţii Buzeşti sunt cei care ne privesc atunci când mergem pe străzi, şi ne transmit – dacă nu poveşti întregi – măcar un salut de peste timp, care ne călăuzeşte drumul.
