Cârciuma cârciumilor sau Pub’s Pub, mutată recent într-o nouă locaţie, a fost gazdă mândră
a trupei de blues ardelenesc Nightlosers
Cine a spus că doar instituţiile specializate pe cultură pot oferi aşa ceva? Pentru o seară de decembrie, marţi, 13, mai exact, cultura s-a mutat underground, printre halbe de bere spumegânde şi un public care ştie că lucrurile noi şi frumoase pot fi descoperite nu doar la filarmonică, la teatru sau la galeriile de artă.
Cine-s mândrii ăştia?
Nightlosers, adică Hanno Hoefer (voce, muzicuţă, chitară, washboard), Jimi Laco (vioară, mandolină, chitară), Claudiu “Naşu” Purcărin (tobe), Grunzo Geza (clape) şi Octavian “Barilă” Andreescu (chitară bass), sunt nişte băieţi simpatici tare. Trupa lor a luat naştere în anul 1994, la Cluj, propunându-şi să combine într-un stil folclorico-academic muzica tradiţională ardelenească şi bluesul american. Poate îi ştiţi după „Dragostea-i ca şi o râie“ (eroare gramaticală acceptată de dragul ritmului), în videoclipul căreia apare şi îndrăgitul Gil Dobrică. Aşa că, pentru câteva ore, ardelenii au venit să-i înveţe pe craioveni ce înseamnă muzica lor faină.
Şi-au agăţat frumuşel chitarele după gât, au sprijinit vioara sub bărbie, clapele pe dedesubtul degetelor, muzicuţa la îndemână, mandolina lângă picioare şi beţele aproape de tobe şi s-au pus pe un cântat de zile mari. Muzica celor de la Nightlosers aminteşte de Stevie Ray Vaughan, amestecat priceput cu un Johnny Cash autohton şi completându-se frumos rău cu muzica populară a românaşului. E… ca un bulz. Ca un “Rhythm & Bulz”, aşa cum e iscălit şi pe albumul lor din anul 2004. Un bulz cu o crustă solidă, care mereu are o surpriză la mijloc: neprevăzutul.
Transhumanţa bluesului american
A gustat şi publicul craiovean din frumosul bulz muzical. Hanno Hoefer dând pe după gâtlej un washboard veritabil (spălătorul de rufe al românului) şi începând să cânte la el cu două linguriţe nu poate fi altceva decât o surpriză delicioasă. Acelaşi Hanno îmbrăcat în straie ciobăneşti şi amintind de transhumanţă, la fel. Trei dintre membrii trupei cântând la instrumente pe dindărătul gâtului, şi mai şi. Iar Naşu’ de la tobe bătând ritmul cu o mână şi potolindu-şi setea cu cealaltă, fain rău de tot.
Publicului i-a plăcut tare. Oboseala de după o zi de muncă a fost alungată şi înlocuită de zâmbete cu duiumul. Nightlosers au arătat că li se îndemână bine la cântat şi au fost modeşti, purtând cu ei naturaleţea aia arhaică despre care citeam în romanele copilăriei.
O fo’ muzică bună şi-o fo’ bine. Când s-o sfârşit, muzicanţii de blues ardelenesc au fost aplaudaţi din picioare, ca la o piesă adevărată de teatru sau ca la un concert de cameră. De cameră underground, ce-i drept. Aşa că, se poate şi cultură acolo jos, în barurile în care oamenii cred că lumea îşi pierde nopţile aiurea. Iată că nu. Nightlosers şi Pub’s Pub ne-au arătat că nopţile pot fi pierdute altfel, şi anume, bine de tot.
Fotografia este realizată de Alex Isbăşoiu
