9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosarul de la DNA l-a ajutat în carieră

Dosarul de la DNA l-a ajutat în carieră

În timp ce Direcţia Naţională Anticorupţie ţine secret stadiul cercetărilor în dosarul „Best“, fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Eugen Davidoiu, a avut parte de avansări spectaculoase în funcţii

Ex-directorul Societăţii Lignitului nu a avut deloc de suferit de pe urma dosarului în care este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie, ci, din contră, în ultimii doi ani a avut parte de o evoluţie inexplicabilă, acesta fiind promovat în posturi-cheie din instituţii ale statului. Eugen Davidoiu (foto) este unul dintre artizanii afacerii dubioase încheiate în anul 2008 între Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi firma de recuperare Best Recuperare Creanţe SRL din Bucureşti, care şi-a schimbat între timp numele. În perioada în care a fost director al SNLO, Davidoiu s-a implicat în cesionarea către firma de recuperare amintită a unor creanţe în valoare de 128 de milioane de lei. Prin contractul încheiat cu patronii Best, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a lăsat la latitudinea recuperatorilor stabilirea cuantumului onorariilor şi al comisioanelor. Firma Best a fost înfiinţată în acelaşi în care a primit contractul cu statul, contract la care au fost stabilite de către recuperator comisioane colosale. Afacerea a ajuns în cele din urmă la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Promovări incredibile

Nimeni nu cunoaşte care sunt exact partidele care îl susţin politic pe Eugen Davidoiu, deși a ajuns şef la Societatea Lignitului în perioada guvernării liberale. Promovarea lui Davidoiu a continuat însă şi după ce a fost înlocuit din funcţia de director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Ime­diat după ce a părăsit SNLO a ocupat un post în cadrul Inspecţiei în Construcţii Bucureşti. De la această instituţie a ajuns nici mai mult, nici mai puţin decât la Senatul României, unde a ocupat până recent postul de şef al Serviciului Achiziţii Publice. Avansarea în carieră a lui Davidoiu nu s-a oprit aici, în ciuda faptului că este vizat de doi ani de o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu mai devreme de săptămâna trecută, Eugen Davidoiu şi-a continuat traseul către funcţii publice importante, fiind numit director de investiţii la Termoelectrica.

A fost pus sub urmărire penală

În luna octombrie 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat public faptul că mai multe persoane au fost puse sub urmărire penală în dosarul „Best“. Între acestea se afla şi Eugen Davidoiu, urmărit penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Alături de Davidoiu au mai fost puşi sub urmărire penală: Diana Dumitraşcu, fost şef al Departamentului Juridic, Micu Stana Pînişoară, fost funcţionar în cadrul Direcţiei Financiar-Contabile, şi Constantin Şega, fost şef Birou Financiar-Bugete, precum şi patronii Best – avocatul Ioan-Daniel Ionaş, asociat în cadrul SC Best Recuperare Creanţe SRL, şi Benone-Ovidiu Voicu, avocat şi cel care a reprezentat interesele recuperatorului în relaţiile cu datornicii SNLO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS