14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul din Cârna, cu un pas afară din arest

Primarul din Cârna, cu un pas afară din arest

Judecătoria Segarcea a dispus joi revocarea arestării preventive a lui Cornel Andrei, primarul comunei doljene Cârna, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au făcut însă recurs împotriva hotărârii judecătorilor din Segarcea.
Primarul Cornel Andrei este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea că a încheiat mai multe contracte pentru executarea unor lucrări publice fără a respecta procedurile privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. Mai exact, numai în anul 2008, primarul Andrei ar fi încheiat contracte pentru repararea şi întreţinerea drumurilor comunale, pentru reabilitarea garajului şi a magaziei primăriei, demolarea unei şcoli generale, colectarea deşeurilor şi achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbătorile de iarnă, toate fără licitaţii. Un an mai târziu, edilul a mai încheiat două contracte prin atribuire directă – unul pentru ridicarea unei baze sportive şi celălalt pentru alimentarea cu apă a comunei. Anchetatorii au precizat că, în acest fel, primarul din Cârna a produs un prejudiciu total de 367.000 de lei. După ce a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, Judecătoria Segarcea a prelungit de câteva ori mandatul de arestare preventivă emis de aceeaşi instanţă pe numele edilului pe 23 iunie şi i-a respins câteva cereri de înlocuire a arestului preventiv sau de eliberare provizorie. Ulterior, începând cu 30 septembrie, judecătorii din Segarcea ba au hotărât să îl elibereze pe inculpat, ba să îl ţină în arest. Astfel, pe 30 septembrie, judecătorii au revocat arestarea preventivă, însă procurorii au făcut recurs. Pe 13 octombrie, instanţa a admis o cerere de eliberare provizorie a edilului, însă procurorii au avut din nou câştig de cauză la recurs. Apoi, pe 20 octombrie, Judecătoria Segarcea a respins o altă cerere de eliberare a primarului, ca şi pe 3 noiembrie. După două săptămâni, joi, 14 noiembrie, judecătorii au hotărât din nou să-l elibereze din arest pe Cornel Andrei şi l-au obligat să nu părăsească municipiul Craiova. De asemenea, instanţa i-a interzis inculpatului să se apropie de Primăria din Cârna ori de martorii din dosar, dar şi să exercite profesia de primar.
Procurorii din Segarcea au făcut şi de această dată recurs, care se va judeca luni la Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII