10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova, codaşă la cultură

Craiova, codaşă la cultură

Studiul „Vitalitatea culturală a oraşelor din România 2010“, realizat de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii (subordonat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional), clasează Craiova pe locul 13 dintr-un total de 15 oraşe.
Conform Agerpres, studiul a luat în considerare infrastructura culturală, resursele umane specializate, cheltuielile bugetare pentru cultură, participarea la activităţi culturale, economia creativă şi sectorul nonprofit. Oraşe mici precum Sfântu Gheorghe, Târgovişte sau Miercurea Ciuc se situează în topul primelor 15 oraşe din ţară, având în vedere că municipiul Bucureşti nu a fost inclus în analiză.
Studiul relevă relaţia între atenţia pe care o acordă culturii autorităţile locale şi performanţele culturale ale oraşului respectiv. Un exemplu este Sfântu Gheorghe, care deţine cea mai mare pondere a bugetului acordat culturii, şi Târgovişte, depăşind cu mult indicele cheltuielilor pentru cultură din oraşe mari precum Craiova, Cluj-Napoca sau Constanţa.
Studiul evidenţiază care este potenţialul de dezvoltare a activităţilor culturale, care sunt oraşele care întrunesc cele mai bune condiţii pentru economia creativă, unde se află instituţiile culturale cele mai frecventate şi cele mai dinamice organizaţii neguvernamentale care activează în sectorul cultural.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII