19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDrum ca după război la Vladimir

Drum ca după război la Vladimir

Drumul comunal care leagă satul Frasinu de centrul comunei gorjene Vladimir a fost distrus în luna martie de o alunecare de teren. Din acest motiv, pe DC 44, din satul Frasinu, s-a circulat câteva luni pe o singură bandă, apoi au început lucrările de consolidare a drumului. În primăvara acestui an, mai multe drumuri din judeţul Gorj au fost afectate de alunecări de teren, primarii solicitând fonduri de la guvern pentru reabilitări. Aurel Băcanu Vladimirescu, primarul comunei Vladimir, în urma unui studiu de fezabilitate, a solicitat de la Guvernul României 900.000 de lei, din care a primit, în primă fază, doar 500.000 de lei. Potrivit edilului, în iulie, după organizarea unei licitaţii şi îndeplinirea tuturor prevederilor legale, executarea lucrărilor a fost câştigată de o firmă de construcţii din Târgu Jiu, care a şi demarat reabilitarea DC 44. Lucrarea de reabilitare a drumul comunal cuprinde realizarea unui zid de protecţie şi refacerea structurii rutiere a drumului. Până în prezent, muncitorii firmei au realizat doar zidul de sprijin, iar, în urmă cu puţin timp, lucrările au fost sistate din lipsa fondurilor. „Lucrarea de la drumul de la Frasinu a fost sistată momentan, din lipsă de fonduri. Am discutat cu cei de la firma constructoare şi am primit asigurări că până la sfârşitul lui octombrie totul va fi gata. Lumea e nemulţumită, dar nu sunt bani. Sperăm să se rezolve“, a spus primarul Aurel Băcanu Vladimirescu. Sătenii spun că se circula mult mai bine înainte să înceapă lucrările de reabilitare. „Drumul e foarte rău. Zici că l-a trăsnit sau a fost război. Era mai bine înainte. Sper să îl facă mai repede, că ne distrugem maşinile“, a spus un localnic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS