Profesorul de teologie şi istoricul Toma Gh. Bulat a transmis Arhivelor Olteniei din 1925 o scrisoare din 1846 a unui Iosif Abel, care oferă amănunte despre „marele logofăt Iancu Bibescu“
Misiva fusese publicată, iniţial, pe 2 aprilie 1846 în Vestitorul românesc. Ea începe curajos: „Domnule Redactor, fiindcă foaia Dumitale este vestitor, te poftesc să vesteşti şi aceste puţine rânduri. În veacul nostru în care toată lumea călătoreşte, în acest veac negreşit nimenea nu mă va dojeni dacă şi eu mă fălesc a obşti printr’aceste rânduri întipărirea ce mi-a făcut vederea oraşului celui de al doilea de căpetenie a ţării noastre, cu prilejul aflării mele acum de curând într’însul. Eu cunosc oraşul Craiova de 20 de ani, şi l-am văzut mai în urmă în anul 1840 şi acum iarăşi. Dar ce schimbare! Cititorul fără îndoială aşteaptă să-i pui înainte chipuri deosebite a Craiovii. Dar la aceasta se înşală; şi apoi, cu care drept poate să aştepte de la un condei atât cu desăvârşire neliterat, precum este al meu, un panorama literar?“.
Aflăm, din rândurile acestui vizitator obişnuit al Craiovei, detalii legate de oamenii care s-au ocupat cu străşnicie de urbea noastră, care au încercat să o ridice la un nivel dintre cele mai înalte. „Cea dintâia şi tot deodată cea mai de căpetenie schimbare este rezultatul activităţei administrative a marelui logofăt şi cavaler Iancu Bibescu, în însuşimea sa de însărcinat cu cârmuirea în Craiova, şi tot de odată inspector al toatei Valahii mici! Această activitate a zisului mărinimosului bărbat se vede în toate unghiurile cele mai mici ale oraşului“.
Desigur că trecătorul prin Bănie nu a omis să se refere, îndeosebi, la frumosul nostru parc. „Prin osârdia şi alesul său gust, a propăşit la înfrumuseţarea ei într’un chip uriaş; şi o podoabă care se poate numi între cele dintâi este grădina ce se zice grădina lui Bibescu: o zidire a liberalităţii şi a duhului său iscusit şi iubitor de arte, în care intrând un strein mai ales într’o Duminecă sau sărbătoare, când ea se află deschisă pentru toată lumea, va fi nu puţin uimit de a vedea un parc în cel mai bun gust englezesc cu un chioşc şi cu alte foişoare cât se poate de frumoase, şi de a auzi muzica militară, care de două ori pe săptămână aduce preumblătorilor prin acel parc între care se vede chiar fruntea oraşului de ambele secse, cea mai duce desfătare, mângâind auzul cu cântice ale celor mai plăcuţi compozitori“.
„Străduirea sa
a modificat chiar
şi duhul soţietăţii“
Se întreabă, apoi, Iosif Abel, dacă nu cumva acesta nu este un dar mare pentru al doilea oraş al Valahiei, care avea, pe atunci, „frumoasa şosea care merge către această grădină, aşternerea mai de obşte a uliţelor cu caldarâm de piatră, aridicarea de o mulţime de zidiri noui şi frumoase. Şi aceste toate îmbunătăţiri isvoresc din activitatea sau cel mai puţin din mai de aproape îndemnare a prea vrednicului logofăt Bibescu. Bine făcătoarea sa influenţie nu se mărgineşte numai asupra lucrurilor neînsufleţite, nemişcătoare, ci din potrivă străduirea sa în Craiova a modificat într’un chip foarte priincios chiar şi duhul soţietăţii“.
Aflăm că Bibescu a vrut să renunţe la diferenţele dintre clasele sociale. „Mulţi negustori mă încredinţară că Bibescu a încercat şi a isbutit de a mijloci o întrupare soţială între Boeri de neam şi între tagma negustorească, pentru care şi acum numitul obişnuieşte de a aduna în fiecare an la un prânz cât se poate de falnic pe toţi fruntaşii locuitori din Craiova, poftind înadins la acest ospăţ şi pe mai mulţi din cei mai însemnaţi boeri“.
Nici „Cocoana Bibeasca“ nu este dată uitării. Ea era „cea mai frumoasă podoabă a Casei Bibescu“, punctul central al „bunii soţietăţi de acolo; locul de adăpostire al streinilor care toţi se folosesc de a sa mărinimoasă protecţie, şi azilul şi mângâierea sărmanilor, îmbelşugarea şi asigurarea locuitorilor, cum şi a călătorilor“.
Bibescu era, conform lui Iosif Abel, un „adevărat nobil bărbat care iobeşte a face bine chiar pentru dragostea facerii de bine, şi chipul cu care urmează la această dă binefacerii sale un îndoit preţ. Iată schimbarea cea de căpetenie care s’a ivit la Craiova în mai de aproape trecuta vreme, şi de care am fost mai cu deosebire eu foarte pătruns. În Craiova, toţi de o potrivă îl proslăvesc, unde D-lui şi casa sa este totul pentru toţi, şi unde d’apururea i se dă prilejuri de a-şi câştiga cele mai frumoase, ba chiar nemuritoare merite!“.
