9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDE 70, blocat de un tir răsturnat

DE 70, blocat de un tir răsturnat

Circulaţia pe DE 70 a fost bocată pe ambele sensuri de mers în comuna Tâmna, din cauza unui tir încărcat cu bobine din hârtie care s-a răsturnat. La volanul autotrenului se afla un şofer sârb. În urma impactului au fost rupţi doi stâlpi de înaltă tensiune, iar jumătate din localitate a rămas fără energie electrică. Din fericire, şoferul a suferit doar câteva răni.
În zona unde s-a răsturnat tirul sunt foarte multe case, iar oamenii spun că s-au speriat foarte tare.
„Am crezut că e cutremur. Când a căzut, a rupt stâlpii şi gardul. Bine că nu a fost nimeni pe drum. Acum am rămas şi fără energie electrică“, a spus un localnic.
Din primele verificări ale poliţiştilor s-ar părea că şoferul a adormit la volan. În urma impactului, şoferul sârb a fost rănit uşor şi a fost preluat de medici şi transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
„Se pare că şoferul autotrenului a adormit la volan şi s-a răsturnat. Conducătorul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie negativă, apoi a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale. Circulaţia fost blocată aproximativ două ore“, a declarat Robert Coman, subinspector IPJ Mehedinţi.
Din cauza accidentului au fost blocate ambele sensuri de drum, iar mai mulţi lucrători de la Drumuri s-au deplasat la faţa locului pentru a ridica tirul de pe carosabil.
• Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII