9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCinci maşini, avariate de un acoperiş

Cinci maşini, avariate de un acoperiş

Vântul puternic din noaptea de marţi spre miercuri a smuls acoperişul unui bloc din Târgu Jiu
şi a lăsat în beznă mai multe localităţi din Gorj

Acoperişul unui bloc din zona Tic-Tac a municipiului Târgu Jiu a căzut şi a avariat cinci autoturisme aflate în parcarea imobilului. Evenimentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2.00, la faţa locului ajungând pompieri şi angajaţi ai SC Edilitara SA. Nu s-au înregistrat victime, iar pagubele materiale vor fi estimate de fiecare proprietar. „Nu am avut ce să facem. Bătea vântul foarte tare şi a smuls acoperişul. A căzut peste maşini. Nu poţi să te pui cu natura“, a spus proprietarul unei maşini.
Tot din cauza furtunii, mai multe localităţi din Gorj au rămas fără curent electric. „La Târgu Cărbuneşti, la Padeş, în satul Cerna şi la Peştişani, nu este curent. De asemenea, la Padeş, aseară târziu (miercuri seară – n.r.), pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru salvarea a şapte persoane care rămăseseră izolate pe o insuliţă, din cauza creşterii debitului apei râului Sohodol. În comuna Godineşti, un fulger a provocat un incendiu la un şopron, iar la faţa locului au intervenit pompierii“, a declarat Alina Iordăchescu, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Gorj.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS