9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMaidanezii, la mâna deputaţilor

Maidanezii, la mâna deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, marţi, 31 mai, proiectul Legii de modificare a OUG nr. 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Actul normativ a fost supus votului, dar nu în forma adoptată de Senat în 2007, ci într-una mult mai aspră, elaborată de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Votul final ar urma să se dea săptămâna viitoare. Dacă legea va fi adoptată, ea va schimba radical regulile privind adopţia câinilor şi va permite eutanasierea animalelor fără stăpân.

O lege schimbată radical

OUG nr. 155/2001, aprobată de parlament prin Legea nr. 227/2002, permitea eutanasierea câinilor fără stăpân la 14 zile după ce au fost prinşi de hingheri, dacă nu erau revendicaţi sau adoptaţi. Legea nr. 9/2008 a dispus însă, în mod expres, că „este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar“.
Legea aflată acum pe masa deputaţilor are la bază un proiect depus în 2007 de senatorul Marius Marinescu, privind modificarea OUG 155/2001. Proiectul său viza, printre altele, „interzicerea eutanasierii animalelor sănătoase, pentru că au şi ele dreptul la viaţă“, după cum se arăta în expunerea de motive a iniţiatorului.
Pe 12 decembrie 2007, Senatul României a adoptat acest proiect, care permitea eutanasierea doar în cazul câinilor bolnavi şi înfiinţa pe lângă fiecare primărie un soi de Registru de stare civilă al patrupedelor (denumit Registrul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor cu şi fără stăpân). Pe 19 decembrie 2007, proiectul a ajuns în Camera Deputaţilor, care este forul decizional. În cei trei ani şi jumătate de când se plimbă de la o comisie la alta, amendamentele au schimbat radical sensul iniţial al legii.

Câinii de la blocuri, declaraţi „fără stăpân“

Deputaţii au votat pe articole, săptămâna aceasta, ultima formă a proiectului de lege, întocmită de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Cameră.
Abia în această formă, legiuitorii s-au gândit în sfârşit să dea o definiţie a noţiunii de „câine fără stăpân“, acesta fiind descris drept „orice câine crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţii adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau a deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei identificaţi prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare“. În baza acestei definiţii, orice câine cu stăpân, dar care scapă dincolo de curtea sau apartamentul deţinătorului, va fi considerat „fără stăpân“ şi poate fi eutanasiat dacă proprietarul nu-l revendică la timp. În plus, definiţia rezolvă şi problema câinilor de la blocuri, pe care unii i-au adoptat, dar nu-i ţin în casă. Toate aceste animale pot acum să fie capturate, aplicându-li-se regimul câinilor fără stăpân.

Proprietate şi bani în cont pentru adopţie

Adoptarea unui câine va deveni, prin noua lege, mai dificilă decât obţinerea unui credit de la bancă. Astfel, persoana care vrea să adopte un câine fără stăpân trebuie să îndeplinească cinci condiţii cumulativ: să facă dovada deţinerii unui spaţiu (apartament, curte) corespunzător creşterii unui asemenea animal, să facă dovada că are venituri care îi permit să susţină un câine (salariu, pensie, ajutor de şomaj etc., în cazul persoanelor fizice, sau un document bancar din care să reiasă că persoana juridică – de exemplu asociaţiile pentru protecţia animalelor – are lichidităţi bancare), să prezinte acordul asociaţiei de proprietari (la bloc) sau al vecinilor (pentru cei care stau la casă) în cazul adoptării a mai mult de doi câini, să achite o taxă stabilită de primărie şi să înregistreze animalul imediat după adopţie în Registrul câinilor cu stăpân. În plus, toţi proprietarii sau deţinătorii de câini au obligaţia să le monteze animalelor microcipuri pentru identificare. Câinii revendicaţi, adoptaţi sau trimişi înapoi pe străzi vor fi sterilizaţi, excepţie făcând câinii de rasă, care au un regim special.

Eutanasierea, decisă pe plan local

Câinii fără stăpân prinşi de hingheri vor fi ţinuţi în adăposturile canine maximum 30 de zile. După examinarea lor de către un veterinar, animalele bolnave, dar şi câinii agresivi, cei de luptă sau atac cărora nu li se poate identifica stăpânul vor fi eutanasiaţi. Câinii cu stăpân, dar care n-au fost revendicaţi în termen de şapte zile pot fi daţi spre adopţie altor persoane. Câinii care n-au fost adoptaţi în termenul de 30 de zile de la sosirea lor în adăpost pot fi trimişi înapoi în teritoriu sau eutanasiaţi, decizia în acest sens urmând să fie luată la nivelul fiecărei localităţi, prin hotărâre a consiliului local.

Amenzi usturătoare

Cine vrea câine va trebui să-l ţină în casă ori în curte, pentru că viitoarea lege, dacă rămâne în varianta votată pe articole de deputaţi, va avea prevederi exprese prin care sunt interzise „creşterea şi adăpostirea câinilor pe domeniul public, în afara proprietăţii stăpânului“, precum şi „abandonarea pe domeniul public a câinilor revendicaţi sau adoptaţi“. Cei care încalcă aceste prevederi riscă amenzi usturătoare, între 2.000 şi 5.000 de lei. Între 5.000 şi 10.000 de lei va fi amenda pentru cei care nu menţin igiena în spaţiile publice în urma câinilor care le aparţin, adică nu adună… excrementele. Tot atât va fi şi amenda pentru cei care nu-şi sterilizează ori nu-şi înregistrează câinii.
„Dacă legea va intra în vigoare în această formă, rămâne la latitudinea consiliul local să decidă dacă aceşti câini maidanezi vor fi eutanasiaţi sau doar sterilizaţi şi li se va da drumul înapoi în zona de unde au fost prinşi de hingheri. Noi nu putem decât să ne supunem şi să aplicăm hotărârea pe care o vor lua consilierii“, a declarat Flavius Sirop, director general la SC Salubritate Craiova SRL, instituţie care se ocupă şi de activitatea de ecarisaj în municipiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

50 COMENTARII