20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimarul şpăgar, sfătuit să îşi recunoască vina

Primarul şpăgar, sfătuit să îşi recunoască vina

Judecătorii Tribunalului Gorj au acordat ieri un nou termen în procesul în care este judecat pentru luare de mită Constantin Pârvulescu, primarul comunei Fărcăşeşti, aflat în prezent în stare de arest. Împreună cu edilul mai sunt judecaţi: Luiza Pârvulescu, nora celui arestat, precum şi cumnatul edilului, Constantin Cincă (foto). Următorul termen a fost programat pentru 31 mai, dată până la care inculpaţii trebuie să îşi angajeze avocaţi, iar apărătorii deja angajaţi să studieze dosarul. Preşedintele completului de judecată, judecătorul Teofil Boncu, i-a mai anunţat pe cei trei inculpaţi că au posibilitatea să beneficieze de o reducere substanţială a pedepsei, dacă îşi vor recunoaşte faptele.
Magistratul s-a declarat însă nemulţumit că unii dintre cei acuzaţi nu au cooperat cu anchetatorii pe perioada anchetei.

Nu au cooperat la anchetă

Constantin Pârvulescu este acuzat că a luat mită în bani şi bunuri în valoare de peste 365.000 de euro, în schimbul favorizării a doi oameni de afaceri la licitaţiile organizate de primărie. Afaceriştii s-au autodenunţat însă, când şi-au dat seama că nu mai pot „onora“ cererile primarului. Edilul, în prezent suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, ambele în formă continuată, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea pentru sine a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inculpaţii Constantin Cincă şi Anda Luiza Pârvulescu sunt judecaţi pentru infracţiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. Dacă edilul se află în arest de peste două luni, nora şi cumnatul acestuia sunt judecaţi în stare de libertate. Pe numele celor doi au fost trecute o parte din bunurile primite cu titlul de mită de Constantin Pârvulescu. Acesta s-a aflat singur ieri în boxa acuzaţilor şi a încercat să ia cuvântul, dar a fost temperat de judecător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII