14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe modernizează oraşul Târgu Jiu

Se modernizează oraşul Târgu Jiu

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au anunţat ieri că în mai multe  cartiere din oraş vor începe lucrările de creare şi modernizare a infrastructurii. Fondurile obţinute pentru aceste lucrări provin din bani europeni, nerambursabili, valoarea totală a proiectului de creare şi modernizare a infrastructurii fiind de 33 de milioane de lei. Lucrările vor începe în scurt timp. Cofinanţarea asigurată din bugetul local va fi de doar 2% din valoarea totală a proiectului. „Contractul pentru aceste lucrări este semnat şi lucrările vor începe imediat ce vremea va permite, probabil la 1 martie. Cartierele noi ale oraşului vor beneficia de canalizare, alimentare cu apă, rigole, trotuare şi asfaltare“, a spus Florin Cârciumaru, primarul municipiului. Societatea câştigătoare a licitaţiei este din Bucureşti.
Reprezentantul consorţiului care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrărilor la nivelul celor cinci cartiere din municipiu a declarat că forţa de muncă ce va fi folosită la efectuarea modernizărilor va fi asigurată din judeţul Gorj. „Toată forţa de muncă necesară pentru lucrări va fi asigurată din judeţul Gorj“, a precizat Victor Urdăreanu, reprezentantul firmei care va executa lucrările. Termenul de finalizare a acestora este de 24 de luni din momentul începerii lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS