22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă obiective bifate din trei pentru Zahăr Corabia în 2010

Două obiective bifate din trei pentru Zahăr Corabia în 2010

Trei măsuri pe parte de protecţie a mediului, impuse de Garda de Mediu Olt, avea de îndeplinit Zahăr Corabia SA în 2010. De prima dintre ele, „Decolmatarea, reamenajarea digurilor şi stăvilarelor de reglaj la câmpurile de nămol şi iazurile biologice“, societatea de la Dunăre s-a ocupat suficient de atent pentru a obţine acordul Gărzii.
A doua, „Dotarea coşurilor de emisie cu filtre de reţinere a poluanţilor“, este finalizată, după ce compania a înlocuit arzătoarele existente cu utilaje similare moderne, caracterizate prin emisii reduse de poluanţi, şi a demonstrat matematic faptul că dotarea coşurilor firmei cu filtre, cerută iniţial de GNM Olt, nu este necesară. Pe ultima, însă, „Lucrări de estetizare a faţadei principale“, unitatea n-a izbutit s-o finalizeze în limita solicitată de GNM Olt. Cerinţa rămâne, astfel, în lista celor 18 acţiuni de prevenire şi control integrat al poluării pe care Zahăr Corabia AS trebuie să le ducă la bun sfârşit în anii următori.

Dan CODREA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS