14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOamenii străzii, oamenii nimănui

Oamenii străzii, oamenii nimănui

Cerşind sau tremurând pe stradă, ori adăpostindu-se în clădiri părăsite, boschetarii sau oamenii străzii, aşa cum sunt numiţi, există şi în Slatina. Ei reprezintă un fenomen care cu greu poate fi controlat de autorităţi. Primăria Slatina nu le poate oferi acestora un adăpost sau hrană caldă.

Pentru oamenii străzii din Slatina, odată cu iarna a venit şi greul. Aceştia, neavând o locuinţă a lor sau un adăpost pus la dispoziţie de primărie, se aciuează pe unde pot şi se încălzesc cum pot.
„Nu avem unde să stăm şi ne-am adăpostit şi noi aici de frig şi de ninsoare. Facem focul când avem cu ce şi ne mai încălzim. Nu ne ajută nimeni. Până acum nu ne-a adus nimeni nici un fel de mâncare, avem doar ce găsim noi. Trăim de azi pe mâine. Mai vindem un fier sau plastic, ce să facem?!“, a declarat Lenuţa Badea.
În plină iarnă, Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Slatina susţine că este pregătită pentru a le întinde o mână de ajutor acestor oameni. „Dacă temperaturile vor continua să scadă, vom forma un echipaj cu mai mulţi asistenţi sociali pentru a identifica aceste persoane. În acelaşi timp, le vom duce ceai cald şi sandvişuri. La nivel de primărie, nu avem un spaţiu pentru a le asigura o masă caldă, iar pentru a beneficia de masa de la cantina socială trebuie să îndeplinească anumite condiţii“, a declarat Mihaela Bîscoveanu, directoarea adjunctă a instituţiei.

Imobilele părăsite, adăpost pentru oamenii străzii

Clădirile părăsite sunt pentru oamenii străzii din Slatina adăpostul împotriva frigului şi a ninsorii. Aceştia spun că nimeni nu s-a interesat dacă le este frig sau foame. Ion Stan, unul dintre boschetarii oraşului, spune că adună fier vechi şi plastic pentru a avea bani de mâncare. El stă în imobilul părăsit de la Transbuz. „Stăm aici pentru că nu avem unde, nu avem casă, nu avem nimic. Mai sunt şi alţii ca noi, stau pe unde apucă. Nu s-a interesat nimeni de noi, nu ne-a dat nimic. Era bine să ne dea o masă caldă pentru că mâncăm numai ce găsim. Am vrea şi noi o ciorbă caldă. Stăm şi îngheţăm şi nu ne ajută nimeni. Ne mai încălzim doar când găsim lemne sau altceva de pus pe foc. Soţia mea este foarte bolnavă, suferă de cancer şi ciroză. Nu ştiu dacă mai apucă Paştele. Nu avem nici pe ce să dormim, am avut şi noi două paturi şi ne-au dat foc la ele. Trăim cum putem, nu am furat niciodată. Adunăm fier vechi şi sticle din plastic pentru a supravieţui“, a declarat Ion Stan, de 50 de ani, din Slatina.

Aproximativ zece boschetari sunt în evidenţele primăriei

Nici în 2010 primăria nu a reuşit să îi înduplece pe oamenii străzii să se întoarcă la familiile lor.
„Anul trecut, am depistat aproximativ zece oameni care trăiau în stradă. Dintre aceştia, doar doi sau trei erau din Slatina, restul proveneau din alte localităţi, cum ar fi Fălcoiu şi Corabia, şi nu am reuşit să îi reintegrăm în familii. Am mers cu ei la poliţie, i-am identificat, dar fără rezultat. Au zis că ei se vor întoarce pentru că tot ce ştiu vor face“, a declarat Mihaela Bîscoveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII