11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFructele şi legumele, la mare căutare

Fructele şi legumele, la mare căutare

După ce mai bine de o săptămână au mâncat preparate tradiţionale româneşti, bazate pe carne de porc stropite cu vin, whisky, ţuică, bere, şampanie sau diverse alte băuturi, craiovenii s-au reorientat către mâncăruri mai uşoare. Ieri, coşurile acestora erau pline de fructe, legume şi apă plată.
Săptămânile trecute, marile magazine din Craiova au fost pline ochi de cumpărători dornici să achiziţioneze diverse bucate pe care să le poată pune pe masa de Crăciun şi Revelion, duminică şi ieri craiovenii au venit în hipermarketuri şi supermarketuri pentru a cumpăra produse cât mai uşoare. Dacă înainte de Craciun la mare căutare printre craioveni au fost carnea şi produsele din carne de porc, aspicul, maioneza, cremele, prăjiturile şi diversele băuturi alcoolice, ieri-dimineaţă, coşurile de cumpărături erau pline cu alte produse.
„În aceste zile, clienţii se orientează în principal către fructe proaspete (în special portocale şi banane) şi legume (roşii, ciuperci, salată verde, ceapă verde). La acestea se adaugă apa plată şi cea minerală şi carnea de pui. În plus, se observă un interes mai mare pentru oferte promoţionale“, a declarat Irinel Popescu, directorul real,- Hypermarket Craiova.

„Am simţit nevoia să cumpăr nişte fructe şi legume proaspete“

Acest lucru a fost confirmat şi de cumpărători. „Am rămas fără pâine, lapte şi apă, aşa că am venit să cumpăr. În plus, am simţit nevoia să cumpăr nişte fructe şi legume proaspete“, a declarat Camelia Paraschiv, de 28 de ani, din Craiova. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi cumpărători.
„Ştiam că magazinele nu vor fi închise decât o zi, aşa că înainte de Revelion nu mi-am luat decât ce am nevoie, astfel încât să fie toate proaspete. Azi (ieri – n.r.) am venit să-mi iau pâine, fructe, legume şi nişte compot, mai ales că după atâtea mâncăruri grele simţeam nevoia de ceva uşor“, a precizat Adrian Mitu, de 40 de ani, din Craiova.
„Eu mi-am luat nişte fructe şi legume şi produse de curăţenie. Am organizat Revelionul acasă cu nişte prieteni şi am rămas fără astfel de produse“, a precizat alt craiovean. Din coşurile craiovenilor nu au lipsit nici carnea de pui, peştele şi produsele din aceste tipuri de carne. La acestea s-au adăugat alte tipuri de produse care beneficiază de preţuri reduse sau sunt obiectul unor promoţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS