20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjReţinuţi pentru că s-au bătut în discotecă

Reţinuţi pentru că s-au bătut în discotecă

Trei tineri gorjeni au fost reţinuţi de poliţişti după ce s-au bătut într-o discotecă din comuna Schela. Marian F.G., de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, Silver C., de 25 de ani, şi Dorin C., de 21 de ani, ambii din comuna Schela, sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere, întrucât sâmbătă, în jurul orei 23.40, în timp ce participau la o discotecă din comuna Schela, s-au agresat reciproc, au distrus mai multe bunuri şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. Răfuiala a pornit în interiorul discotecii, unde tinerii s-au luat la bătaie din cauza ordinii în care DJ-ul dădea curs dedicaţiilor. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au dispus în seara zilei de duminică reţinerea pe timp de 24 de ore a celor trei suspecţi şi introducerea acestora în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Gorj. Bărbaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Aceştia riscă să-şi petreacă până la cinci ani în puşcărie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU