11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAccident cu patru victime pe DN 64

Accident cu patru victime pe DN 64

Patru persoane au ajuns luni noapte la spital, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident de circulaţie. Evenimentul s-a produs pe DN 64, pe raza localităţii Brâncoveni.

Un conducător auto şi trei pasageri au fost transportaţi luni noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, după ce maşinile în care se aflau s-au lovit frontal. Tudorel Muşuroi, de 37 de ani, din localitatea Izbiceni, se deplasa la volanul unui autoturism marca Fiat în momentul în care a fost lovit de un Volkswagen. Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit faptul că vinovat de producerea accidentului este Tudorel Ristea, de 32 de ani, din localitatea Celaru, judeţul Dolj, şoferul autoturismului Volkswagen.
„Bărbatul din localitatea Celaru, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe direcţia Piatra Olt – Caracal, în rampă şi pe marcaj cu linie continuă, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, tamponându-se frontal cu alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de bărbatul din Izbiceni. În urma impactului au fost rănite patru persoane“, a declarat comisarul-şef Florin Cârstea, din cadrul Poliţiei Rutiere Olt.
Tudorel Muşuroi, şoferul Fiatului, precum şi socrii celuilalt conducător auto, Viorica şi Lidi Luca, şi soţia acestuia – Vili Ramona Ristea – au suferit mai multe traumatisme, fiind transportaţi de urgenţă la unitatea spitalicească din Slatina, pentru acordarea îngrijirilor necesare.
Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII