13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn preot agresat de soţie a ajuns la dezalcoolizare

Un preot agresat de soţie a ajuns la dezalcoolizare

Preotul Nicolae Ciobanu a fost agresat luni seară de soţia sa, care l-a lovit cu un par şi apoi a încercat să-l rănească în zona gâtului, bărbatul ajungând la spital cu o plagă înjunghiată superficială. Acum, preotul este internat în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgu Jiu, unde va fi supus unui tratament de dezalcoolizare. Poliţiştii gorjeni au deschis o anchetă în acest caz: „Poliţiştii din Tismana au fost sesizaţi luni seară, de către un localnic, cu privire la faptul că, în urma unui conflict izbucnit între Nicolae Ciobanu, de 43 de ani, şi Maria Amelia Ciobanu, de 36 de ani, aceasta din urmă şi-a lovit soţul cu un obiect ascuţit, în zona gâtului, provocându-i o rană superficială. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal întocmit să fie înaintat cu propuneri legale unităţii de parchet competente“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Preotul nu a depus plângere împotriva soţiei sale. Singura declaraţie a acestuia a fost: „Sunt un nemernic, eu sunt de vină. Nu i-am mai dat bani pentru că am fost suspendat de la biserică“.

Suspendat din funcţie până în septembrie

Preotul Cosmin Bălan, protopopul din Târgu Jiu, a declarat că Nicolae Ciobanu fusese suspendat pe motive disciplinare: „Nicolae Ciobanu a fost suspendat din cauza unor abateri disciplinare şi urmează ca pe 1 septembrie să fie suspus unei noi întâlniri cu consistoriul de la Mitropolia Olteniei. Purtarea preotesei este inadecvată. Familia unui preot trebuie să dea exemplu comunităţii, în nici un caz să se comporte astfel. Am văzut-o mai de mult pe preoteasa Ciobanu şi mi s-a părut o femeie dură“, a spus Cosmin Bălan.

Scandaluri frecvente

Localnicii din satul Celei, care aparţine de oraşul gorjean Tismana, au afirmat că erau frecvente scandalurile între preot şi soţia sa, dar lucrurile s-au agravat după ce preotul a rămas fără parohie. Sătenii au mai povestit că atât preotul, cât şi soţia sa consumau frecvent alcool. Cei doi au împreună doi băieţi gemeni, de 17 ani, elevi la Liceul Teologic din Târgu Jiu. „Popa Nicu este suspendat din aprilie, nu ştim din ce cauză, dar credem că tot soţia i-a făcut reclamaţii. Se certau destul de des. Ea este asistentă medicală la Baia de Fier“, a spus o bătrână. Nicolae Ciobanu slujea de mai bine de 17 ani la biserica din Celei. „Era un popă bun, venea de câte ori aveai nevoie de el. Apoi a început să bea. Au urmat scandalurile şi uite aşa s-a ales praful. Am auzit că l-a lovit şi cu parul, şi cu fierul de călcat“, a spus o bătrână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU