9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Viteză mortală

Un tânăr din Craiova şi-a pierdut viaţa în noaptea de duminică spre luni după ce s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea pe bulevardul Dacia din localitate. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au precizat că, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.00, Florin Cornel Corîci, de 31 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Opel Astra pe bulevardul Dacia, dinspre cartierul Craioviţa Nouă către Gară, la intersecţiilor cu strada Aleea 3 Castanilor, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, a derapat, după care a trecut peste spaţiul verde şi s-a răsturnat. Tânărul, care era singur în maşină în momentul producerii accidentului, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova cu o ambulanţă, însă medicii nu i-au putut salva viaţa, acesta decedând din cauza rănilor suferite. Poliţiştii de la Rutieră au precizat că accidentul în care şi-a pierdut viaţa Corîci a fost produs din cauza vitezei excesive cu care acesta circula. Oamenii legii au mai stabilit că în momentul producerii accidentului şoferul nu purta centura de siguranţă, care i-ar fi putut salva viaţa. Florin Cornel Corîci era înscris în Asociaţia Fotografilor şi Cameramanilor din Oltenia, era căsătorit şi a lăsat în urma sa o fetiţă de cinci ani.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere soldate cu victime înregistrate în acest an în judeţul Dolj sunt viteza excesivă, traversarea neregulamentară a pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

79 COMENTARII