19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMiercuri se opreşte apa în Craiova

Miercuri se opreşte apa în Craiova

Compania de Apă „Oltenia“ va întrerupe alimentarea cu apă în Craiova, miercuri, 26 mai, între orele 8.00 şi 24.00, după următorul program: între orele 8.00 şi 20.00, se vor efectua lucrările de montări de vane; între orele 20.00 şi 24.00, se vor efectua lucrări de readucere la parametrii hidraulici iniţiali ai reţelei de distribuţie a apei în zonele în care s-au efectuat lucrările.
Se va întrerupe alimentarea cu apă în următoarele cartiere: Nicolae Romanescu, 1 Mai, zona cuprinsă între strada Tabaci, strada Râului, până la intersecţia cu strada Nicolae Romanescu şi strada Unirii (inclusiv străzile şi aleile adiacente), până la intersecţia cu strada Tabaci, strada Râului şi aleile adiacente, tronsonul de la intersecţia cu strada Tabaci până la intersecţia cu strada Nicolae Romanescu; Popoveni, strada Doctor Marcovici şi aleile adiacente, Strada Nouă, Calea Dunării.
În urma manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul până la limpezirea apei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII