15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRata şomajului a ajuns la 12,9 la sută

Rata şomajului a ajuns la 12,9 la sută

Veştile proaste continuă să apară lună de lună pe piaţa forţei de muncă. Numărul persoanelor rămase fără serviciu a ajuns deja la aproape 29.000, ceea ce a atras după sine o creştere a ratei şomajului în Dolj până la 12,91%, mult peste media naţională.
Rata şomajului din judeţ continuă să-şi păstreze tendinţa crescătoare. „În luna februarie, rata şomajului a ajuns la 12,91% (în creştere faţă de prima lună a acestui an, când a fost de 12,26%)“, a declarat Aneta Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Aceasta a mai explicat că, în ultima lună, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut cu aproximativ 7% (în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, creşterea a fost de 10%). „La sfârşitul lunii trecute, numărul şomerilor a ajuns la 38.848, dintre care 15.807 şomeri indemnizaţi. Numărul şomerilor care provin din muncă este de 13.910, iar al celor provenind din rândul absolvenţilor, de 1.882“, a adăugat Aneta Bădulescu.
Şi la nivel naţional, rata şomajului în luna februarie a continuat să crească, ajungând la 8,3%, faţă de 8,1% în luna precedentă şi 4,9% în februarie 2009, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cea mai mică rată a şomajului a fost înregistrată în Bucureşti (2,4%), Ilfov (2,7%) şi Timiş (4,6%), iar cea mai mare în Mehedinţi (14,6%), Vaslui (14,2%), Alba şi Teleorman (13,0%). Toate judeţele din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia au înregistrat rate ale şomajului peste media naţională: Vâlcea – 8,8%, Olt – 9,7%, Gorj – 11,5%, Dolj – 12,9%, Mehedinţi – 14,6%. „Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 762.375 de persoane, dintre care 468.863 sunt şomeri indemnizaţi“, se arată într-un comunicat emis de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII