Un copil înseamnă o mare bucurie, indiferent că e fată sau băiat. Dar mamele seamănă, oare, între ele sau există cumva diferenţe între mamele de fete şi cele de băieţi?
Deşi a avut o carieră susţinută, Iliana Sisea (43 de ani) spune că maternitatea i-a adus o satisfacţie imensă şi că, dacă lucrurile ar fi mers altfel în România, nu s-ar fi oprit doar la doi copii. Aşa, are doar o fată şi un băiat.
„Mi-am dorit foarte mult să am copii, a fost vital pentru mine“, mărturiseşte ea. „Nu mi-am dorit ceva anume, dar, când am rămas însărcinată prima dată, am spus că va fi fată. Şi fată a fost. A doua oară, am ştiut că va fi băiat, şi băiat a fost. Atunci când am aflat că sunt însărcinată, am hotărât că îl va chema Cristian, fiindcă era Ajunul Crăciunului“.
Fără a fi în cale afară de orgolioasă, Iliana crede că este mama perfectă. Nu i-a fost greu deloc, zice, şi nici nu are vreun talent pedagogic special. „Ajunge să ai foarte multă iubire“, spune. „Mi se pare că, din tot ce am trăit până acum, a fi mamă e cea mai bogată experienţă. Îmi pare nesfârşită povestea asta, în care ei învaţă de la mine şi eu învăţ de la ei. Învăţ bucuria de a trăi, de a te bucura, de a ierta, de a uita o greşeală. Ei – copiii – trăiesc totul cu intensitate maximă, pe când noi – părinţii – suntem rezultatul unui munte de condiţionări: de acasă, de la şcoală, de la serviciu. Când ai copii, trebuie să ţii cont de ei când îţi faci programul. În loc să stai şi să zaci în pat, te ridici, pentru că ei vor să meargă undeva. Iar la sfârşit constaţi că a fost o experienţă la fel de benefică şi pentru tine, ca şi pentru ei“.
Suntem ceea ce gândim
Iliana are o relaţie specială cu copiii ei, pe care i-a considerat întotdeauna nişte oameni mai mici, şi nicidecum nişte oameni mai prostuţi. „Le-am dat toată atenţia mea, ca unor adulţi“. Din acest motiv, uneori se teme ca nu cumva să fie prea importantă în viaţa lor, iar ei să nu devină dependenţi de ea.
Ea vrea să-i vadă liberi în gândire şi în modul de acţiune. Şi-a educat copiii să nu fie violenţi, le-a spus că a evita un conflict nu e semn de laşitate, ci de înţelepciune. În rest, l-a tratat pe fiecare altfel. Şi nu pentru că are fată şi băiat.
„Nu am crescut-o pe fetiţă să se joace cu păpuşile, iar pe băiat cu maşinuţele, ci i-am tratat separat, în funcţie de temperamentul şi personalitatea fiecăruia. Fiecare are alte nevoi, fiecare se raportează altfel la cei din jur, fiecare vede lumea în mod diferit. Astfel a trebuit să construiesc pentru fiecare un alt mod de abordare“.
Dăm şi exemple. Ioana, fiica Ilianei, este foarte preocupată de şcoală şi extrem de ambiţioasă. „Are un spirit de competiţie şi o ambiţie care pe mine mă sperie uneori. Mă tem ca, în cazul unui eşec, să nu fie cumva dezechilibrată. De aceea, a trebuit s-o temperez, să-i explic că în viaţă nu e întotdeauna important să câştigi, ci să participi. Cristian, în schimb, nu are asemenea probleme. El trăieşte într-o lume a lui. Aş vrea să-l determin să-şi dorească mai mult. I-am spus că suntem cu toţii ceea ce gândim, ceea ce ne dorim“.
Psihologul, bun la nevoie
Privind retrospectiv, Iliana spune că problema cea mai serioasă legată de copii a avut-o atunci când urma să vină pe lume Cristian. S-a străduit la vremea aceea s-o pregătească pe Ioana pentru apariţia unui frăţior şi, ca să preîntâmpine eventualele crize de gelozie ale fetiţei de cinci anişori, i-a spus că de-acum încolo dragostea mamei nu se va împărţi la doi, ci va fi înmulţită cu doi. Celei mici nu i-a fost tocmai uşor s-o creadă pe cuvânt. Dar, în timp, s-a convins că aşa e. Probabil că a contribuit la crearea unei relaţii bune între fraţi şi faptul că niciodată părinţii nu au pus-o pe Ioana să aibă grijă de cel mic, adică n-au împovărat-o cu rolul de soră mai mare.
În plus, Iliana a încercat să-l facă pe fiecare să fie ceea ce este, să fie pe dinăuntru şi pe dinafară băiat, respectiv, fată. „Pe Ioana am încercat s-o fac să se împace cu ea, să se placă, să nu cadă în capcana generaţiei ei, ci să aibă feminitate, graţie, iubire şi înţelegere, iar lui Cristian am încercat să-i cultiv tăria morală, să devină responsabil. Iar atunci când nu am ştiut cum să procedez, am cerut sfatul psihologilor, gândindu-mă că, decât să plâng mai târziu, mai bine să-mi recunosc acum slăbiciunea şi să mă străduiesc s-o corectez“.
sursa: www.avantaje.ro
