Fie că s-au născut pe meleagurile Craiovei sau au crescut aici, imaginea acestui oraş „fascinant“ reînvie din paginile lor de jurnal, reunite sub titlul „Memoria inimii“ de către profesorul Nicolae A. Andrei.
În „oraşul de sărbătoare, unde frunza cântă, cerul cântă, păsările cântă şi oamenii se iau la întrecere cu ele“, a ajuns, în braţele mamei sale, Eugenia Braia, nimeni alta decât Ioana (Jana) Radu. Craiova îi va deveni leagăn al copilăriei şi adolescenţei.
„În Craiova a locuit într-o casă situată la numărul 64 („o casă măruntă, cu gard proptit, ca să nu leşine peste drum…“), pe fosta stradă Sineasca. Aici, tatăl său – fost plutonier major adjutant de administraţie – şi-a deschis o cârciumă prosperă, pe care a botezat-o «La ieftinirea traiului» şi care era frecventată mai ales de birjarii şi lăutarii din zonă, care se lăsau «îmbiaţi» de ţuica «bună şi tare», în care «gospodarul» patron avea grijă să «pună apă cu măsur㻓.
În acest loc, copila timidă încerca deseori să îngâne o frântură dintr-o melodie, dar era oprită spunându-i-se că „scârţâie ca roata fântânii“. Şi atunci, micuţa îşi omora timpul altfel, după cum sora sa mai mare, Mia, relata în „Amintiri“: „Soră-mea, Ioana, a fost dintotdeauna copilul teribil al familiei. Făcea pozne acasă, făcea pozne la şcoală, a făcut pozne în adolescenţă, în tinereţe şi apoi, din poznă în poznă, a ajuns o interpretă a cântecului românesc de nu-i afli pereche. Cine a cunoscut-o de mică şi mai ales cei de-ai casei erau convinşi că Ioana va face o carieră de precizie, de riglă şi de calcul, că-i mergea mintea la toate alambicările matematicii. Lângă uşurinţa cu care socotea cifre astronomice, avea şi un talent de ştrengar urcat în pom, după caise: fluiera. Fluiera cu un farmec de mic golan, flanând pe străzile Craiovei, şi dacă, pe-nnoptat, eram strânşi în curte, aşteptând-o pe Ioana, uşor o ghiceam de la colţul străzii, după fluieratul ei de băieţandru, cu aer independent. «La noapte-n somn o să-ţi iau fluiericiul şi-o să-l azvârl în Jii. Unde-l ţii?». Şi Ioana a arătat tatii gâtlejul, cam pe unde-şi bănuia fluierul, fără să ştie nimeni că, de fapt, acolo avea un violoncel. Violoncelul a ieşit la iveală mai târziu“.
Pe strada Sineasca, prieteni de copilărie i-au fost „un gramofon cu pâlnie“, care „cânta toată ziulica“. Mai târziu, când a devenit elevă a Şcolii Centrale de fete, viitorul Liceu „Elena Cuza“, Jana a atras atenţia profesorilor, cărora le cânta „murmurând încetinel, ca unduirile râului venit de departe“, Doina Oltului, la fel cum le cânta şi colegilor de clasă, culegând ropote de aplauze, câteva dintre numeroasele melodii pe care le auzise de la lăutarii de pe strada Sineasca.
Poveştile Aristizzei Romanescu
În Craiova s-a născut şi a crescut şi una dintre marile coloane de sprijin ale teatrului românesc, Aristizza Romanescu. În sălile Şcolii Centrale de fete, fostul institut „Lazaro-Oteteleşanu“, copila îşi manifesta pasiunea pentru artă, după cum aflăm din propriile „Amintiri“: „În cursul săptămânii, la şcoală, jucam fetelor câte o scenă memorată, îmbrăcată în rochii ce găseam la directoare şi pe câte o scenă improvizată“. Mai mult, notează profesorul Nicolae A. Andrei, „la una dintre serbările şcolare, a interpretat, în aplauzele furtunoase ale unei asistenţe numeroase, Casta Diva din Norma şi principala arie din opera Roberto Diavolo“.
Copila a atras atenţia şi viitorului mare poet Alexandru Macedonski, atunci un tânăr cu bucle aurii, elev al Şcolii Centrale de băieţi din Craiova, care a îndrăgit-o. „Legătura sentimentală ce s-a înfiripat între cei doi liceeni a fost destul de serioasă, dacă luăm în seamă faptul că, în 1880, Macedonski avea chiar intenţii matrimoniale «contrazise»“, notează Adrian Marino, principalul biograf al poetului. Se pare deci că o parte din versurile tinereţii, străbătute de fiorul sfânt al iubirii, par a-i fi fost inspirate de marea artistă: Ne făcusem jurăminte / Ca să ne iubim o viaţă, cum se face obişnuit / Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte, / Şi, cu toate acestea, o clipă cât un secol ne-am iubit“.
Poveşti frumoase, cu personaje ilustre, şi-au legat numele de acest colţ fermecat al României, Craiova.
