10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPledoarie pentru vocea sufletului

Pledoarie pentru vocea sufletului

Uneori ne trezim dimineaţa lângă partenerul de viaţă, lângă partenerul de cuplu, şi ne întrebăm ce căutăm acolo. Uneori, acea persoană ni se pare, pentru un moment, pentru o fracţiune de secundă, un străin, o străină. Dacă apar aceste gânduri, e clar că o anumită doză de plictiseală, de rutină, a apărut în relaţia de cuplu. Pericolul este că majoritatea credem că acest lucru trece de la sine. Aleg să dea „ignore“ acestor străfulgerări de gânduri şi să îşi îndrepte atenţia spre lucruri care par presante şi mult mai importante decât aceste semnale venite direct de la suflet, dis-de-dimineaţă, când cenzura raţiunii nu a fost încă activată.
Dacă observaţi aceste semne, e clar că nimic bun nu poate urma dacă nu intervenim la nivel conştient, îndreptându-ne atenţia în mod voit spre aceste strigăte ale sufletului care la noi ajung însă ca un palid ecou înăbuşit de vocea raţiunii sau poate a fricii de asumare.

Roluri pe care ni le atribuim

Mai este apoi de luptat cu acea instanţă din capul nostru, care sigur condamnă pe cineva – poate pe noi, care nu am făcut destul, sau pe celălalt, care a devenit distant, insensibil, preocupat de alte lucruri, iar noi, în acest ultim caz, devenim ori victime ale sorţii, ori înţelepţi decişi să pună în practică mitul Penelopei, oferindu-i celuilalt timp să „îşi revină“. Al doilea caz este cu coroniţă de premiant fiindcă ne oferă o idee mai bună despre propria imagine de sine – prinţi sau prinţese, generoşi şi calculaţi, decişi să-l aştepte pe celălalt. Pentru aceste persoane cu viziuni romantice  ţin să amintesc că Disney World şi ţinutul basmelor nu se află în dormitor (se poate crea foarte bine, de altfel, ştim bine asta cu toţii, dar nu din această perspectivă de alarmă, când apar gândurile de înstrăinare).

Conştientizarea şi acţiunea

Rezolvarea se află în conştientizare, asumare şi dialog. Într-un cuvânt, acţiune! Iar pentru acţiune este nevoie de curaj. O relaţie se construieşte în doi şi nu înseamnă a gândi şi a produce scenarii de unul singur. Apoi, o relaţie înseamnă comunicare. Cel mai mare secret însă al unui cuplu este timpul petrecut împreună. Ar fi bine să începeţi prin a conştientiza cât timp petreceţi împreună şi dacă inventaţi ocazii, creaţi oportunităţi pentru a fi, pentru a exista, pentru a face lucruri împreună.
Alt secret este toleranţa. Activarea acelei voci care îl apără pe celălalt, nu a vocii care îl acuză. Veţi descoperi beneficiile acestei atitudini imediat ce o veţi practica.

Dimensiunea senzuală a iubirii

Reactivarea simţurilor, atingerea, deschiderea afectivă pot intra în scenă de- abia după ce aceste etape descrise mai sus sunt realizate pe deplin conştient. Masajul, atingerile erotice, privirile şi gesturile încărcate de iubire, o melodie sunt ingrediente care pot anima şi reactualiza relaţia de cuplu care trece printr-o astfel de etapă descrisă la începutul acestor rânduri. Uneori, tot ce avem de făcut este doar să ne îndreptăm atenţia spre lucrurile cu adevărat importante în viaţa noastră.
Şi fiindcă sărbătorim Dragobetele, puteţi oferi celor pe care îi iubiţi o dedicaţie în felul acesta: http://www.youtube.com/watch?v=5b0zy4Epy1Y&feature=related
P.S. Ar fi bine să îi întrebaţi pe cei pe care îi iubiţi ce îşi doresc cu adevărat. Dar numai după ce aflaţi ce vă doriţi voi – în forul vostru interior – cu adevărat.

Psiholog principal Gina Chiriac (Centrul de Psihoterapie „Sf. Grigorie Decapolitul“)

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII