Darurile copilului din tine

Oamenii devin prea repede adulţi. Ne trăim întreaga copilărie pregătindu-ne pentru maturitate şi, când ajungem la bătrâneţe, ne dăm seama că nu ne-ar fi costat nimic în plus ca de-a lungul întregii vieţi să ne păstrăm vii caracteristicile copilăriei.
Aţi văzut vreodată cum priveşte un copil o floare? Cum se lasă pe el însuşi fermecat de ea şi îşi dăruieşte tot timpul din lume să se lase uimit de ea? Cum îi observă culorile, cum îi priveşte forma petalelor, cum o atinge ca şi când tocmai a descoperit viaţa? Şi chiar a descoperit-o.
Copilăria este legată de natură. Câţi dintre noi nu ne amintim de iarba verilor de la bunici, de culorile schimbătoare ale câmpului la începutul toamnei, de cules… şi apoi de iarnă, de mirosul lemnelor arse în sobă… Hai să ne reamintim împreună ce era copilăria pentru noi:
Era dincolo de inocenţă, puritate şi credulitate. Ea era întoarcerea la origini. La forţa şi puterea vieţii, la natură. Era locul în care credeam în magie. Dar nu acea magie care ridică obiectele în aer, ci acea magie a vieţii. Magia în care ştiam cine suntem cu adevărat. Magia în care ştiam că, oriunde ne-am duce şi orice am face, există acel „ceva“ care ne protejează. Magia care dă viaţă păpuşii din căruciorul de jucărie şi magia în care credem că avionul de hârtie zboară, atingând stelele. Asta pentru că în copilărie nu uciseserăm încă speranţa. Asta pentru că în copilărie nimeni încă nu ne furase un vis şi pentru că nu ştiam că frica de durere ne închide poarta sufletului.
Societatea încă nu ne confecţionase măşti şi nici nu primiserăm roluri pe scenele vieţii. De aceea eram noi înşine cu adevărat. Încă nu ne confundam cu personaje efemere sau cu situaţii de viaţă trecătoare.
Există trăsături pe care este bine să le luăm cu noi din acea perioadă. Mai ţineţi minte cât de uşor puteaţi ierta şi cât de repede trecea supărarea? Cu câtă bucurie şi fericire începeaţi o nouă zi, indiferent de câte probleme existau în jurul vostru? Mai ştiţi cât de uşor vi se deschidea inima? Mai ştiţi cât de uşor săltaţi pasul sărind, doar fiindcă mama vă lua de mână în oraş? Vă mai amintiţi cât de sincere erau relaţiile cu cei din jur? Atunci nu învăţaserăm prefăcătoria şi nici convenienţele. Şi cum zâmbeam. Şi cât de puţin ne trebuia să ne simţim iubiţi.
Azi, afară este iarnă, fulguie uşor şi inutil peste un oraş în care doar covrigii calzi aduşi prin birouri de către colegii-eroi care pun plasele pe birou ca şi când ar aduce o pradă mult aşteptată, ce urmează a fi împărţită, ne mai trezesc din amorţeala cu care studiem un dosar sau căutăm pe net legi universale ale succesului. Acum ne-am făcut oameni mari. Acum avem probleme de rezolvat, întâlniri urgente şi multe, multe greutăţi… Acum, parcă ninsoarea nu mai are acelaşi sens ca odată.
Dar nu ninsoarea s-a schimbat, ci noi. Şi parcă lipseşte uneori ceva. Acel ceva nu trebuie decât regăsit, iar regăsirea se face odată cu regăsirea vieţii şi a bucuriei copilului din dumneavoastră. Se face odată cu îngăduirea ca el să vă poată oferi din nou cadourile sacre, pe care doar copiii le oferă lumii: bucuria de viaţă, voioşia şi speranţa, sentimentul că singurul lucru care contează este că după ploaie vei putea admira un minunat curcubeu.
Întoarcerea în natură, chiar şi cu gândul. Bucuria că există timp pentru toate, există timp pentru a vă lăsa fascinat de magia copacului. Oare câţi ani are? Oare câte a auzit acest copac la viaţa lui? Cum se simte el când se aşază păsările pe crengile sale. Şi iarna, ce simte scoarţa sa…
Există timp să vedeţi viaţa din jurul dumneavoastră, să recunoaşteţi în agitaţie pulsaţii ale liniştii şi să începeţi să simţiţi valurile siguranţei ştiind că, dincolo de suprafaţă, totul este cu adevărat în ordine. Şi când alegeţi să vă îngăduiţi bucuria pentru lucruri mărunte, să vă deschideţi din nou inima şi să vedeţi oamenii dincolo de durerile lor, cu ochii unui copil care priveşte direct în sufletul celui din faţa sa, să vă bucuraţi de soare şi de ninsori, de zâmbetul prietenesc al cuiva de pe stradă, când fascinaţia pentru ce se află în jur va lua din nou locul său de drept în inima dumneavoastră, veţi avea o mare surpriză: amintindu-vă, veţi redescoperi cu adevărat bucuria de a trăi. Bucuria de a începe o nouă zi.