11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinci răniţi într-un grav accident de circulaţie, la Strejeşti

Cinci răniţi într-un grav accident de circulaţie, la Strejeşti

Trei copii şi mămicile a doi dintre ei au fost răniţi, ieri- dimineaţă, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc pe DJ 64, în localitatea Strejeşti din judeţul Olt. Evenimentul s-a întâmplat după ce un şofer grăbit a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. Daniel Cioc, de 20 de ani, din Drăgăşani – Vâlcea, conducea un Volkswagen dinspre comuna Grădinari către Pleşoiu. Într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers, a lovit o maşină staţionată în afara carosabilului şi a intrat într-un grup de cinci persoane, care se aflau pe acostament, în staţia de autobuz. „Eram în curte, tăiam lemne, când am auzit o bubuitură puternică. Am ieşit la poartă şi am văzut maşina fiului meu, care era parcată pe pod, lovită. Era aruncată tocmai lângă gard. Trei copii şi două femei erau în şanţ, răniţi toţi. Şoferul care a provocat accidentul ieşise din maşină, nu avea nimic“, a spus Marin Ungureanu, tatăl proprietarului vehiculului care era staţionat.
În urma accidentului, trei copii, Maria Georgeta R., de opt ani, Alexandra E., de şapte ani, Nicolae B., de zece ani, şi mămicile fetiţelor, Mura Roşca, de 31 de ani, şi Valentina Eftimie, de 30 ani, toţi din Strejeşti, au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Potrivit Cristinei Tihan, purtătorul de cuvânt al spitalului, doi dintre copii au fost transferaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, iar celelalte victime au rămas internate la Slatina.  „Conducătorul unui autoturism înmatriculat în Vâlcea nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la stânga. Acesta nu se afla sub influenţa alcoolului. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat Bogdan Voica, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt. Conducătorul auto a obţinut de curând permisul de conducere, conform poliţiştilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII