Ore întregi au aşteptat credincioşii, ieri, în ger, încolonaţi cuminţi în faţa bisericilor şi dincolo de paravanele provizorii, un litru, doi, patru, după nevoie, din apa sfinţită cu puteri miraculoase, despre care se crede că nu se strică niciodată.
Se spune că, de Bobotează, nu se spală rufe şi se sfinţesc toate apele. Acum, la început de gerar, spiritele rele sunt alungate în locaşurile lor subpământene, văzduhul se purifică prin zgomote, iar vitele, casele şi construcţiile anexe sunt stropite cu agheasmă. Spiritele morţilor care au sălăşluit printre cei vii în timpul celor 12 zile, venerate pentru a le câştiga bunăvoinţa în prorocirile şi pronosticurile de Anul Nou, trebuia alungate prin toate mijloacele posibile.
În satele de odinioară, preotul se ducea la o apă unde azvârlea crucea. Bărbaţii se aruncau în apă ca s-o aducă înapoi, iar cel care reuşea să scoată crucea din apă se credea că va avea noroc tot anul. În locurile din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi aduceau alimente şi băutură. După ce mâncau, ele cântau şi jucau toată noaptea. Tot atunci, în unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. Tradiţia spune că în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc.
Aşteptând apa sfinţită
Multe dintre obiceiurile de demult s-au pierdut însă în lumea oraşelor. S-a păstrat încă ritualul de a aduce în casă apă sfinţită. Ieri, credincioşii s-au trezit de dimineaţă şi s-au oprit, înfofoliţi şi cu plasele pline cu sticle din plastic, goale, în curţile bisericilor, sperând la binecuvântarea preoţilor. Slujba părea să nu se mai termine. Dincolo de gardurile improvizate care înconjurau butoaiele cu apă, oamenii s-au încolonat cuminţi, zgribuliţi şi tăcuţi, aşteptând. Din când în când, îşi mutau greutatea corpului de pe un picior pe altul sau băteau pasul pe loc, încercând să se încălzească puţin. Că s-au aflat în faţa Catedralei „Sf. Dumitru“, a Bisericii „Madona Dudu“ sau a unei biserici din Romaneşti, au rămas cuminţi câteva ore până au putut să umple sticlele cu apă sfinţită, unii cumpărând, de la femeile venite de la sate, câte o chită de busuioc. „Aşa se face, maică. Gata! S-au dus Sărbătorile de Crăciun. De Bobotează, un băiat tânăr sau o babă, că ei sunt curaţi, ne stropeşte păsările şi porcii, iar mâine ne ducem la pomenit. Acum se bea apă trei zile şi ce rămâne punem în sticle şi când facem colaci la morţi, turnăm apă mare când frământăm în făină“, spunea Lucia Rădulescu, venită de la Rojişte să vândă busuioc.
Ultima zi a ciclului Sărbătorilor de iarnă, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospeţele şi manifestările orgiastice. Se spune ca apa sfinţită acum, Agheasma Mare, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust vreme îndelungată. Credincioşii trebuie să bea din Agheasma Mare timp de opt zile în şir, din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului. După aceea, agheasma se poate lua numai după spovedanie. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.
