Nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că majoritatea cercetărilor realizate pe tema fericirii conjugale arată că persoanele căsătorite sunt mult mai satisfăcute de mariajul lor de dinaintea naşterii primului copil şi după plecarea de acasă a ultimului.
Chiar şi în aceste condiţii, însă, scrie avantaje.ro, majoritatea părinţilor sunt mai preocupaţi de creşterea copiilor decât de oricare alt lucru. Multe dintre greşelile pe care le fac părinţii în ceea ce priveşte creşterea copiilor se nasc din prea multă afecţiune, grijă şi, uneori, din ignoranţă. Autorii cărţii „Cele şapte greşeli pe care le fac părinţii“ s-au gândit să enumere şi să caute soluţii pentru cele mai frecvente greşeli pe care le facem în creşterea copiilor noştri. Aşadar:
1. Dădăcirea copilului
Mamele care îşi protejează excesiv copiii timizi de experienţe supărătoare contribuie la crearea unor oameni care continuă să fie afectaţi de frică pe măsură ce se dezvoltă. În schimb, copiii care vor fi încurajaţi de părinţi să dea piept cu lumea vor fi nişte adulţi mai puţin fricoşi şi cu mai multă încredere în ei. Mulţi se simt atât de vinovaţi de ceea ce fac ca părinţi, încât vor încerca să-şi compenseze greşelile dintr-un anumit domeniu fiind prea indulgenţi într-altul. Ai divorţat, stai prea mult la muncă? Măcar le permiţi copiilor tăi să consume mâncăruri de tip fast-food şi să se uite la televizor cât vor. Asta ar trebui să compenseze traumele pe care le-au suferit, nu-i aşa? Greşit. Aceste permisiuni nu fac decât să le înmulţească pe cele existente.
Să nu-şi răsfeţe copiii este o încercare grea pentru părinţii care au crescut în situaţii complet diferite, în sărăcie sau cu părinţi alcoolici. Când noi am dus-o greu, vrem să ne asigurăm că fiii şi fiicele noastre nu vor trăi asemenea situaţii. Acest lucru ne face să trecem cu vederea anumite aspecte ale vieţii noastre, dar trebuie neapărat să deschidem ochii dacă vrem să devenim părinţi competenţi şi să găsim echiliblrul în viaţă. Copiii se simt mult mai în siguranţă şi mai sănătoşi dacă au un ritm de viaţă regulat. Acest lucru include pregătirea pentru somn, culcarea la anumite ore, fără să apară după câteva minute în sufragerie pentru cine ştie ce moft, ritualul de dimineaţă şi ordinea în jucării la sfârşitul zilei. Aceste activităţi nu par foarte importante, dar trebuie să ştim că rutina ajută la crearea unei structuri interne şi a limitelor personale, lucruri care vor delimita, la maturitate, competenţa de incompetenţă.
2. Punerea mariajului pe ultimul loc
Este normal ca părinţii să nu plece nicăieri fără copii timp de un an, doi sau chiar mai mult de la aducerea pe lume a acestora. Dar atunci când copilul creşte şi ai posibilitatea să-l laşi în grija unei persoane competente (a bunicilor de cele mai multe ori) este bine să vă petreceţi unele concedii şi singuri.
Uneori, părinţii sunt aşa de ataşaţi de copii încât, inconştient, aleg să se dedice exclusiv creşterii acestora şi îşi neglijează viaţa intimă. Există mai multe metode pentru a avea grijă de căsnicia ta, evitând să o transformi în simplu element al creşterii şi educării copiilor:
* Vorbeşte zilnic cu soţul tău la telefon, fie şi numai câteva minute;
* Rezervă cel puţin o seară pe săptămână numai pentru voi doi, pentru a ieşi în oraş;
* Luaţi-vă o vacanţă pe an doar pentru voi doi;
* Găsiţi bone competente pentru cei mici.
Însă nu trebuie să trecem de la o extremă la alta. Copiii noştri au mare nevoie, pentru a dobândi sentimentul de apartenenţă la o familie, de apropiere şi armonie. Este necesar ca ei să vadă ce înseamnă o căsnicie fericită, cum funcţionează ea, cum se face faţă problemelor şi cum sunt rezolvate conflictele.
3. Implicarea copilului în prea multe activităţi
Se pare că majoritatea părinţilor au decis că ar fi o idee bună să muncească până la epuizare, pentru a realiza cât mai multe lucruri în viaţă şi au zis că ar putea face acelaşi lucru şi cu copiii lor. Poţi să-ţi forţezi copilul să ia numai note mari, dar rişti ca acesta să ajungă un adult nefericit, care poate avea succes în carieră doar dacă este şi un pic norocos. Dacă însă copilul este implicat într-o activitate foarte solicitantă, de dimineaţa până seara, asigură-te că este bine. Îţi vei da seama de acest lucru dacă:
* poate să ia numai note de zece;
* face faţă cu brio la trei activităţi;
* nu se îmbolnăveşte regulat (acest lucru include şi boala emoţională, cum ar fi depresia);
* are timp pentru viaţa socială şi pentru familie;
* este capabil să menţină contactul cu propriile sentimente.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, este cazul să faci o schimbare. E timpul să nu-i mai ceri atât de multe, pentru că nu toţi ne-am născut inventatori sau oameni de afaceri de succes.
4. Ignorarea vieţii tale emoţionale şi spirituale
Mulţi dintre noi ştim ce trebuie să facem pentru a ne ajuta copiii să aibă o viaţă spirituală activă, dar uneori ne este greu să facem acest lucru, pentru că necesită schimbare şi angajament din partea noastră. Spiritualitatea este strâns legată de sexualitate, umilinţă, ruşine, recunoştinţă, dragoste şi putere. Oamenii cu acces la spiritualitate posedă înţelepciune, cu alte cuvinte ştiu când să încerce să schimbe lucruri şi când să nu facă acest lucru, când să renunţe şi când să continue să lupte. Înfruntarea vieţii cu realism şi speranţă necesită maturizare, iar acest lucru este greu de realizat. Este simplu să spui că mulţi părinţi sunt atât de imaturi încât par a fi nişte copii care cresc copii. În acelaşi timp, niciodată nu este prea târziu pentru ca un părinte să rişte să se maturizeze şi, dacă îşi asumă acest risc, acest lucru va avea un impact pozitiv asupra copiilor săi.
5. Fii prietenul cel mai bun al copilului!
Într-o familie, cineva deţine întotdeauna controlul. Atunci când graniţa dintre părinţi şi copii începe să se destrame, rezultatul este un haos emoţional care duce la izolare. Dacă aceasta este clară şi flexibilă, sistemul funcţionează mult mai bine. În familiile cu probleme, cel mai important lucru este refacerea acestei graniţe, astfel încât copiii să se simtă confortabil şi în siguranţă, putând să se dezvolte armonios. De aceea, trebuie să petrecem cât mai mult timp cu copiii, să-i ascultăm şi să-i sprijinim atunci când au probleme. Dar nu trebuie să exagerăm pentru că, la un moment dat, riscăm să cădem în cealaltă extremă, în care copiii devin dependenţi de părinţi. În acest caz, cei mici se vor simţi mai în siguranţă să-şi petreacă vremea alături de părinţi, în loc să se joace cu copiii de vârsta lor, lucru care duce la izolare. De aceea, părinţii trebuie să înţeleagă că sunt lucruri care se fac împreună cu alţi adulţi, nu cu copiii.
6. Eşecul în crearea propriului comportament al copilului tău
Poţi să-i formezi uşor limbajul sau comportamentul interior doar dacă îl obişnuieşti să realizeze cât mai bine o sarcină. Să ştie că nu trebuie să fie impulsiv, să aibă răbdare şi să facă treabă sistematic, pentru că altfel lucrează haotic şi greşeşte mult. În acelaşi timp, părinţii trebuie să aibă câteva reguli pe care să le aplice constant, în loc să aibă multe pe care să le aplice haotic. Atunci când oamenii acţionează gândindu-se înainte, lucrurile merg bine. Neregulile controlării impulsurilor sunt pe primele locuri în topul problemelor psihice.
7. Aşteptarea momentului în care copilul va împlini visurile tale
Tindem să avem idei învechite cum că trebuie să ne modelăm copiii după dorinţa noastră, dar asta duce de cele mai multe ori la condamnarea lor la o viaţă întreagă de frustrări şi eşecuri. Părinţii au numai intenţii bune atunci când încearcă să-şi împingă copiii spre o anumită carieră, pentru că ne-am obişnuit ca noi să ne gândim la toate în ceea ce-i priveşte pe copiii noştri. De data asta însă, este bine să-i lăsăm pe ei să decidă ce vor să devină în viaţă. Bineînţeles că noi putem să-i sfătuim în anumite privinţe, dar decizia trebuie să le aparţină. Odată ce copiii cresc şi devin adolescenţi, trebuie să renunţăm la anumite cerinţe pe care le avem de la ei. Acest lucru nu înseamnă că-i neglijezi – trebuie să aibă în continuare o oră de venire acasă, sarcini şi responsabilităţi. Dar trebuie să înţelegem că nu suntem stăpâni pe viaţa lor.
