Omorât de maşină la Curtişoara

Autori


Un bărbat de 47 de ani, din comuna Curtişoara, a decedat luni seară după ce o maşină l-a lovit în plin, în timp ce se deplasa pe carosabil. Evenimentul s-a întâmplat în jurul orei 18.00. Potrivit poliţiştilor, Sabin O. a fost accidentat de un autoturism Opel care circula pe aceeaşi bandă, din sens opus. Pietonul a fost aruncat în afara carosabilului şi a fost rănit grav. O ambulanţă l-a transportat de urgenţă la spital, dar medicii nu l-au mai putut salva. „Pacientul a fost adus la Urgenţe la ora 18.58. Prezenta politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut deschis grav şi se afla în comă. Medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viaţa, dar la ora 20.07 s-a declarat decesul“, a spus Cristina Tihan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

A căzut în faţa maşinii


Conducătorul auto, Nicolae R., de 39 de ani, din localitatea Teslui, se afla în maşină cu fiica sa. Potrivit oamenilor legii, acesta a declarat că a fost orbit de lumina farurilor unei maşini şi că l-a observat târziu pe pieton. „Autoturismul circula regulamentar, din direcţia Slatina – Curtişoara. Nu s-a stabilit, deocamdată, dacă acesta avea viteză mare. Din primele cercetări, se pare că victima, care, în mod normal, ar fi trebuit să se deplaseze pe partea stângă a drumului şi pe acostament, nu pe carosabil, s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa maşinii. La faţa locului au fost găsite urme de frânare. Se efectuează cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă“, a declarat comisarul Elena Tinca, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 30 decembrie 2009

Actualitate

» S-a decis soarta Polivalentei
» Gazeta de Sud îţi mobilează casa
» Alte trei decese cauzate de gripă nouă
» Sistemul de pensii pentru agricultori intră în vigoare în 2011
» Revelion cu sarmale la spital
» 15.000 de posturi tăiate în învăţământ
» Introducerea certificatului energetic pentru locuinţe, amânată

Local

» A intrat cu maşina într-un gard
» Omorât de maşină la Curtişoara
» Copil lovit pe trecerea de pietoni
» I-a furat portofelul pe zebră
» Acelaşi loc, două accidente
» Spitalul de Urgenţă are iar RMN
» Studenţii economişti, Moş Crăciun pentru o noapte
» Orăşelul copiilor, pustiit de criză
» Istoria plugului

Dolj

» Mai puţine spargeri de autoturisme

Sport

» Ştiri pentru care nu băgăm mâna-n foc
» Un OSCAR la fiecare
» Sorcova cu performanţe nu te scapă de finanţe
» Pluguşor de la peluză, n-avem fotbal, facem bâză!
» Van der Sar, învoit
» Beckham, la AC Milan
» Ghioane, nemulţumit
» Ionuţ Rada, la Al Nasr
» Gaţu vrea sânge proaspăt la FRH
» Oltchim Vâlcea, fără rivală în Liga Naţională
» Badea: „Cel mai bun an“

Bani & Afaceri

» Maşinile mici sunt „mari“ în India
» Bani pentru închiderea şi conservarea minelor
» CJ Gorj, implicat în nouă proiecte cu finanţare din fonduri structurale
» Pregătiţi de intervenţie

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Protest împotriva tocurilor
» Secretele ţinutei pentru o seară specială
» Scurte ştiri

Top