10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânii au restanţe uriaşe la bănci

Românii au restanţe uriaşe la bănci

Restanţele pentru creditele mai mari de 20.000 de lei, înregistrate la Centrala Riscurilor Bancare (CRB), au crescut cu 9,9% în octombrie faţă de luna precedentă, în condiţiile în care întârzierile la plată de peste 90 de zile au depăşit patru miliarde de lei. În primele zece luni ale anului, sumele restante înregistrate la CRB s-au dublat, în timp ce întârzierile la plată de peste 90 de zile au crescut de aproape patru ori, respectiv de la 1,11 miliarde de lei la finalul lui 2008, până la 4,094 miliarde de lei.
În acelaşi timp, restanţele pentru creditele scoase în afara bilanţului s-au majorat cu 6,4% în octombrie, până la 1,13 miliarde de lei, de la 1,06 miliarde de lei la final de septembrie. Restanţele pentru creditele în afara bilanţului au scăzut însă comparativ cu finalul anului 2008, când se ridicau 1,36 miliarde de lei.
Totodată, restanţele la plată mai mici de 15 zile au scăzut uşor, la 348 de milioane de lei la sfârşitul lui octombrie, de la 452 de milioane de lei în luna precedentă. Faţă de finalul anului trecut, întârzierile la plată de cel mult 15 zile au crescut cu 43,2%.
Întârzierile la plată între 16 şi 30 de zile s-au majorat în octombrie la 362 milioane de lei, de la 231 de milioane de lei în septembrie şi 165 de milioane de lei la final de 2008. Sumele restante între 31 şi 60 de zile au crescut la 480 milioane de lei în octombrie, de la 346 milioane de lei în luna precedentă şi 229 milioane de lei la 31 decembrie 2008.
De asemenea, restanţele între 61 şi 90 de zile s-au majorat cu 23,4% în octombrie faţă de septembrie 2009, la 406 milioane de lei. La finalul anului trecut, sumele restante din această categorie se plasau la 212 milioane de lei.
Potrivit BNR, ponderea sumelor restante în totalul sumelor datorate a urcat la 2,98% la final de octombrie, de la 2,74% cu o lună în urmă. Faţă de finalul lui 2008, ponderea restanţelor s-a dublat, de la un nivel de 1,47% la final de decembrie.
Pe de altă parte, numărul restanţierilor înregistraţi la CRB a scăzut uşor în octombrie faţă de luna precedentă, cu 0,8%, respectiv cu 1.820 de persoane, până la 213.161 de debitori. Faţă de finalul anului trecut, numărul restanţierilor a crescut cu 53,4% în primele zece luni ale anului.
Numărul debitorilor la CRB era de 996.225 de persoane la final de octombrie.
Datele prezentate de CRB se referă la expunerea faţă de un singur debitor, egală sau mai mare de 20.000 de lei, şi reprezintă 90% din valoarea creditelor acordate şi a angajamentelor asumate de sistemul bancar, conform datelor Centralei Riscurilor Bancare la 30 iunie 2009.

de Dragoş Comache HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU