10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGeoană, la MAT Craiova

Geoană, la MAT Craiova

Candidatul PSD, Mircea Geoană, a mers ieri în vizită electorală la fabrica MAT din Craiova, unde a încercat să le vorbească muncitorilor care îngheţau în hale şi care se plângeau că nu şi-au mai luat salariile de trei luni despre „reînceperea aventurii industriale a secolului 21“.

Pregătirile pentru întâlnirea candidatului social-democrat cu muncitorii de la MAT Craiova, care produce echipamente agricole, au început încă de dimineaţă. În jurul orei 10.45, staff-ul de campanie al PSD făcea ultimele verificări, în timp ce muncitorii îşi vedeau liniştiţi de treabă pe lângă utilajele care se ocupă de prelucrarea pieselor. Candidatului PSD i s-a amenajat o scenă, de unde să le vorbească muncitorilor, iar două tractoare agricole au fost expuse alături. Pentru camerele de luat vederi a fost improvizat un podium mai înalt, de pe care jurnaliştii să aibă perspectivă asupra evenimentului.  

„Ce ne mai minte de data asta?“

Liderul PSD era aşteptat să ajungă la ora 11.00, dar a întârziat mai bine de 20 de minute. Muncitorii au început însă să se adune şi să-şi spună năduful. „Nu ne-am luat salariile de mai mult de trei luni, nimic“, a spus un muncitor. „Ne-au mai băgat şi concediu tehnic, şi tot suntem la lucru“, îmi explică altul.
Nu sunt mai mult de 100 de persoane, îmbrăcate în salopete peste pulovere groase şi cu căciuli – feţe tăbăcite de muncă în fabrică. Doi-trei purtau şepci roşii cu sigla PSD+PC şi părea că ştiu mai multe despre vizita liderului PSD. Alţii însă nu aşteptau nimic concret de la evenimentul care le-a întrerupt, pentru câteva ore, programul obişnuit de lucru. „Ce ne mai minte de data asta?“, se interesează un bărbat care bate spre vârsta a treia. „Aceleaşi bălării ni le toarnă, ca şi data trecută“, spune altul.

Vizită de lucru printre muncitorii îngheţaţi

Pe la ora 11.30, candidatul Mircea Geoană a intrat în fabrică. Directorul MAT Craiova l-a plimbat prin hală. În spatele lor, alaiul de membri PSD de la organizaţie. Cu toţii erau îmbrăcaţi bine, fie cu paltoane groase, fie cu geci roşii inscripţionate, făcând notă discordantă cu muncitorii deja obişnuiţi cu frigul.
Directorul l-a invitat să ia cuvântul: „Sunteţi un prieten al MAT-ului, totdeauna l-aţi sprijinit şi cred în dumneavoastră pentru menţinerea locurilor de muncă“.
Mircea Geoană i-a întors, cordial, mulţumirile. „Vreau ca MAT-ul să devină pivotul central al dezvoltării industriei de echipamente pentru agricultură din această ţară şi o să vă sprijin să vă dezvoltaţi în continuare. Aţi făcut-o singuri, felicit managementul acestei companii şi liderii sindicali de aici pentru că nu a fost uşor, ne cunoaştem şi ne-am văzut de multe ori. Vă felicit că aţi reuşit să daţi locuri de muncă serioase aici, la Craiova, acest tip de colaborare trebuie să continue“, spune liderul PSD.
În hală, oamenii comentau în surdină. „Ce să facem la iarnă? O să îngheţăm, ca şi până acum. Caloriferele sunt reci, hotele le-au scos din funcţiune de ani de zile… Pe vremea lui Ceauşescu lucram la mânecă scurtă aici, acum îngheaţă apa în găleţi. Înainte erau aproape 5.000 de oameni, acum uite câţi mai suntem. A vândut Muşetescu ani de zile la fier vechi“, se aude un muncitor.
„Vreau să salut colectivul muncitoresc, ingineresc, tehnologic, care a reuşit să producă în această perioadă un tractor românesc care este competitiv şi care demonstrează că industria românească nu s-a predat şi că toţi cei care au spus acum 20 de ani că industria românească este un morman de fiare vechi au greşit, s-au înşelat, şi sunt aici să dau un semnal de sprijin pentru o nouă tinereţe pentru industria României“, şi-a continuat liderul PSD discursul electoral.
Atenţia candidatului s-a întreptat către muncitori. „Aţi fost singuri, statul nu v-a ajutat să puteţi să cuceriţi mai multă piaţă internă românească, suntem năpădiţi de importuri. Statul trebuie să vă ajute să găsim pieţe de export pentru produsele noastre (…) De aici de la MAT reîncepe aventura industrială a secolului 21 pentru economia românească“, a spus Geoană, precizând că fabrica va avea „poate şi sprijinul statului“ în viitor.
După discurs, Geoană a fost întrebat dacă ştie la ce temperatură lucrează cei de la MAT, dar nimeni nu a primit un răspuns.
Şi, pentru ca deplasarea la Craiova să fie una „bogată“, candidatul Mircea Geoană a mai avut o întâlnire cu liderii sindicali din CFR, în hala alăturată.

Andi MANCIU / NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

128 COMENTARII