9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj47 de milioane de euro pentru turism şi microîntreprinderi

47 de milioane de euro pentru turism şi microîntreprinderi

Întreprinzătorii au la dispoziţie peste 47 de milioane de euro pentru activităţile turistice şi pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi. Sprijinul nerambursabil acordat este de maximum 200.000 de euro pentru un proiect, reprezentând până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile corespunzătoare investiţiei.

Întreprinzătorii doljeni mai au la dispoziţie aproximativ două săptămâni pentru a depune proiectele pentru Măsura 312 („Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi“) şi pentru Măsura 313 („Încurajarea activităţilor turistice“). „Termenul-limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni este 6 noiembrie, ora 12.00. Cererile de finanţare se depun la sediile Oficiilor de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din judeţele în care se realizează investiţia“, se arată într-un comunicat emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Suma alocată proiectelor pentru această sesiune este de 47.928.710 euro, iar sprijinul nerambursabil acordat este de maximum 200.000 de euro pentru un proiect, în limita a 70% din valoarea cheltuielilor eligibile corespunzătoare investiţiei.

Ghidul Solicitantului, modificat

În scopul de a eficientiza procesul depunerii proiectelor de investiţii, Ghidul Solicitantului a fost completat şi modificat. Potrivit informaţiilor primite de la ARDRP, una dintre modificări stipulează faptul că depunerea cererii de finanţare se poate face de orice altă persoană decât reprezentantul legal, cu procură notarială de la persoana desemnată să reprezinte solicitantul conform legislaţiei în vigoare. Foarte important este însă ca beneficiarul să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal, să nu aibă înscrieri care privesc sancţiuni economico-financiare în cazierul judiciar şi să respecte graficul de rambursare a datoriilor, dacă are datorii către bănci. Mai mult decât atât, cuantumul avansului pe care beneficiarul îl poate solicita a crescut de la 20% la 50%. „Pentru beneficiarul al cărui Contract de finanţare FEADR s-a încheiat în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010 şi care a optat în cererea de finanţare, sau până la data depunerii primei cereri de plată, pentru obţinerea valorii avansului în vederea demarării investiţiei, APDRP poate să acorde un avans de maximum 50% din valoarea ajutorului public“, se arată în comunicatul mai sus-menţionat.

Beneficiarii eligibili pentru Măsura 312

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt microîntreprinderile şi persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja însă ca până la data semnării contractului de finanţare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi. Concret, proiectele finanţate în cadrul Măsurii 312 -„Crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi“- pot avea ca scop extinderea şi modernizarea activităţii beneficiarului prin achiziţionarea de utilaje şi echipamente de lucru, construirea unei hale de producţie pentru tâmplărie din lemn, crearea serviciilor de însămânţare artificială şi toaletaj al animalelor de fermă. Alte exemple de proiecte finanţate prin această măsură sunt cele care urmăresc construirea de hale pentru confecţii metalice, înfiinţarea unui centru medical sau a unui service auto sau modernizarea unei fabrici de textile prin achiziţia de maşini specializate de ţesut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU