12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalLapte cu mucegai la grădiniţă

Lapte cu mucegai la grădiniţă

Preşcolarii de la Grădiniţa „Pinocchio“ din Craiova au primit ieri la micul dejun cornul însoţit de lapte stricat. Reprezentanţii unităţii de învăţământ susţin că vina nu le aparţine lor, ci furnizorului, firma Dorna. Inspectoratul Şcolar Dolj va derula propria anchetă pentru găsirea vinovaţilor.

110 micuţi care urmează cursurile Grădiniţei „Pinocchio“ din Calea Bucureşti (strada Ştefan Velovan) au primit ieri la micul dejun corn şi lapte. Angajaţii unităţii de învăţământ au povestit că, în momentul în care au deschis o cutie de lapte Dorna pentru efectuarea probelor, au constatat că laptele era stricat. Angajaţii unităţii de învăţământ au chemat imediat firma de distribuţie pentru a returna baxurile cu lapte.
„Am deschis două baxuri de lapte, în care erau depozitate 42 de cutii, pentru probe, aşa cum procedăm în fiecare dimineaţă, şi am avut surpriza să constatăm că laptele era stricat. Din fericire, copiii nu au apucat să mănânce“, a povestit una dintre angajatele Grădiniţei „Pinocchio“.
Chiar în momentul în care redactorii GdS au mers la Grădiniţa „Pinocchio“ pentru a afla mai multe detalii, la faţa locului era şi un reprezentant al firmei distribuitoare a laptelui, care a menţionat că „nu tot laptele este stricat, ci doar câteva cutii sparte, care au provocat alterarea a două baxuri“. Acesta a susţinut că laptele este în termen de valabilitate.

ISJ Dolj derulează propria anchetă

Până ieri, la ora 12.00, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj nu fusese informat despre incidentul petrecut la unitatea preşcolară amintită.
„Firma distribuitoare a laptelui este Dorna, cu sediul în Bucureşti. De licitaţie s-a ocupat Consiliul Judeţean Dolj, având obligaţia să urmărească procesul de distribuţie, dar şi respectarea calităţii şi valabilităţii produselor. Reprezentanţii Grădiniţei «Pinocchio» susţin că doar o parte din lapte era în termen de valabilitate. Termenul de garanţie era trecut pe produs cu tuş, şi nu ştanţat în carton, aşa cum este firesc, conform standardelor europene. Un reprezentant al Inspectoratului Şcolar se va deplasa la sediul grădiniţei pentru a cerceta dacă personalul are vreo vină privind existenţa laptelui expirat în unitatea de învăţământ“, a precizat Diana Buşoi, inspectoarea generală a ISJ Dolj.  
Laptele suspect, dus în laboratorul DSV

Mama unuia dintre micuţii de la Grădiniţa „Pinocchio“ a sesizat şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Cosmin Călin, directorul OJPC Dolj, a declarat că instituţia pe care o conduce nu are posibilitatea de a face analize laptelui care a fost distribuit grădiniţei, motiv pentru care a îndrumat-o pe femeie la Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Dolj.
„Am verificat dacă s-a respectat termenul de valabilitate şi, pe ambalaje, este trecut termenul de 1.03.2010. Nu există dubii în privinţa ştampilei cu termenul de valabilitate. Este o ştampilă normală“, a declarat Călin.
Angajaţii DSV s-au deplasat la Grădiniţa „Pinocchio“ şi, potrivit spuselor directorului Mircea Ciobanu, au recoltat probe din lotul de lapte pe care societatea Dorna l-a distribuit copiilor.
„Din ce mi-au relatat colegii, e vorba de un lapte special, care se ţine la temperatura camerei şi, din ce au constatat, s-a spart o cutie. Din această cauză, a apărut pe celelalte cutii din bax, pe exteriorul ambalajelor, un mucegai. S-au recoltat probe din mai multe cutii din lot şi, în două zile, vom avea rezultatul analizelor de la laboratorul nostru“, a explicat Ciobanu. Directorul DSV a adăugat că s-a făcut un control şi la depozitul Dorna, de unde, de asemenea, s-au recoltat probe.
„Bănuiala noastră este că mucegaiul de pe ambalaje a apărut din cauza cutiilor sparte. Repet, este o bănuială. Peste două zile, după ce vom avea rezultatul de laborator, putem trage o concluzie oficială privind calitatea laptelui. Între timp, un medic a pus sechestru pe întreg lotul de lapte cu problemă“, a spus Mircea Ciobanu, directorul DSV.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, instituţia care derulează programul „Cornul şi laptele“ în unităţile şcolare din judeţ, au fost informaţi despre problema apărută, dar au evitat să se pronunţe înainte de concluzia laboratorului. „Facem şi noi verificări în paralel şi o să avem o concluzie finală în zilele următoare“, a declarat vicepreşedintele CJ Dolj, Dan Mogoş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII