Pittsburgh, capitala oţelului american, a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, cel de-al treilea summit G20, ce a reunit liderii ţărilor ce deţin, practic, 85% din economia planetei. Prezidat de Barack Obama, summit-ul a trecut în revistă progresele înregistrate în combaterea efectelor crizei mondiale de la precedentele reuniuni de la Washington şi Londra şi a decis noi măsuri vizând o refacere sănătoasă şi durabilă a economiei şi finanţelor mondiale în perioada următoare.
Unul dintre importantele puncte de acord realizate la Pittsburgh a fost cel privind declararea G20 drept principalul forum de cooperare economică internaţională, în defavoarea G8, club limitat doar la ţările cele mai dezvoltate ale planetei, fără China, India sau Brazilia. A fost stabilită deja organizarea, în 2010, a altor două întâlniri G20, în Canada şi Coreea de Sud, şi a uneia în 2011, în Franţa. De reamintit este faptul că primul summit G20 a avut loc în noiembrie anul trecut, la Washington, iar cel de-al doilea, la Londra, în aprilie 2009.
Câştig de cauză european în materie de bonusuri şi paradisuri fiscale
Deşi limitat, succesul europenilor, cu prioritate al Franţei, în problema bonusurilor a fost acceptat de americani, chiar şi de britanici, fie el fără prea mare entuziasm. „Avem un acord global, ce va permite controlul asupra băncilor şi bonusurilor“, se felicita preşedintele Nicolas Sarkozy.
Potrivit cotidianului Le Figaro, Franţa a reuşit să smulgă acordul americanilor privind limitarea (nu plafonarea) bonusurilor „în procentaj din venitul net al băncilor“, atunci când o bancă „nu dispune de suficiente fonduri proprii“. Când o bancă obţine profit, prioritate vor avea fondurile proprii, înaintea bonusurilor.
Din păcate, nu a fost decis vreun plafon în cifre pentru primele acordate traderilor. S-a preluat, totuşi, din normele instituite în Franţa, ce nu mai garantează bonusuri dincolo de termenul de un an, eşalonarea lor pe termen de trei ani, acestea putând fi chiar anulate în cazul performanţelor profesionale nesatisfăcătoare ale traderilor, soldate cu pierderi.
Europenii au obţinut, de asemenea, acordul „celor 20“ privind aplicarea de „sancţiuni“, începând din 2010, împotriva paradisurilor fiscale care nu semnează convenţii fiscale conforme cu normele OCDE. Campioni în eforturile pentru impunerea unor norme care să reglementeze finanţele la nivel planetar, europenii au reuşit – cu greu – să învingă reticenţele americanilor faţă de două chestiuni tehnice importante: normele contabile şi fondurile bancare proprii. Începând din 2011, anunţa Nicolas Sarkozy, vor intra în vigoare reguli noi, ce vor armoniza normele contabile actualmente diferite de o parte şi de alta a Atlanticului.
„Democratizare“ a sistemului decizional în G20
Summit-ul de la Pittsburgh a consfinţit în documentul său final o decizie cu un impact important, inclusiv asupra ordinii economice mondiale. S-a căzut de acord asupra transferării a „cel puţin 5%“ din cotele de voturi din Fondul Monetar Internaţional şi de „cel puţin 3%“ din drepturile de vot la Banca Mondială către ţările emergente. Europenii sunt cei mai afectaţi de o astfel de decizie, ei pierzând din drepturile de vot în favoarea Chinei, Turciei şi Coreei de Sud. Această decizie, potrivit tot ziarului Le Figaro, a fost impusă de realitate: de la declanşarea crizei financiare, în septembrie 2008, ţările emergente China, India, Brazilia „au susţinut creşterea economică pe linia de plutire, în timp ce economiile dezvoltate se afundau în recesiune“. A fost decisă, de asemenea, creşterea rolului FMI în guvernarea economică mondială, atribuindu-i competenţe mai mari în supravegherea şi coordonarea politicilor economice naţionale.
