O familie din comuna gorjeană Albeni, alcătuită din nouă persoane, trăieşte de pe o zi pe alta, cumpărând mâncare pe datorie şi muncind cu ziua la vecini. Din cauza greutăţilor financiare, mama care a adus pe lume 12 copii a fost nevoită să renunţe la jumătate din ei.
Din spatele unui gard pe jumătate dărâmat şi al unei porţi ce abia se mai ţine în balamale iese o femeie scundă, cu chipul ars de soare şi brăzdat de riduri. Simona Daju are 44 de ani şi a adus pe lume 12 copii: şase fete şi tot atâţia băieţi. Viaţa ei nu a fost uşoară şi, de multe ori, tristeţea şi greutăţile au descurajat-o. Din cauza greutăţilor financiare şi a faptului că soţul său îşi găsea greu un loc de muncă, femeia a fost nevoită să renunţe la unii dintre copii săi. „Mi-am întâlnit soţul cu mai bine de 20 de ani în urmă şi avem împreună 12 copii. I-am crescut greu, aşa cum am putut şi noi. Nu am avut bani niciodată, dar parcă acum este mai greu ca oricând. De multe ori nu avem nici ce pune pe masă, aşa că răbdăm. Ne chinuim de pe o zi pe alta. Am născut 12 copii, iar cea mai mică are acum nouă luni şi este greu cu ea. Mai avem o fată de şapte ani şi un băiat de patru. Ei sunt cei mai mici“, a povestit Simona Daju. Şase dintre cei 12 copii au fost daţi în plasament sau adoptat. Acum, mai sunt acasă cei trei copii mai mici şi alţi trei mai mari: un băiat de 15 ani, o fată în clasa a XI-a şi un băiat de 19 ani.
La patru ani îşi ajută tatăl la muncă
Ca să aibă ce pune pe masă, Nicolae Daju, tatăl celor 12 copii, merge cât de des poate la muncă. Fiul cel mic şi una dintre fiice îl însoţesc, pentru a-l ajuta. „Astăzi au mers la cules de porumb, la un vecin. Chiar dacă Andrei are doar puţin peste patru ani, merge cu tatăl lui şi îl ajută la muncă. Şi fata, Lenuţa, de şapte ani, a mers cu ei. Când se duc la muncă, mănâncă la cel care i-a chemat. Trebuie să ne descurcăm cumva“, a explicat Simona Daju.
Soacra Simonei are 76 de ani şi o pensie de 200 de lei, de pe urma anilor munciţi la colectiv. Din banii ei îşi duc traiul cele nouă suflete, din alocaţiile copiilor şi din ce mai muncesc pe la alţii. „Andrei nu a fost bolnav niciodată şi am văzut că îi place să muncească. Merge cu tac-su la muncă. Face şi el ce poate. Nu au fost bolnavi niciodată copiii ăştia. Şi nici pe noră-mea nu am auzit-o vreodată plângându-se“, a spus bătrâna.
În ciuda faptului că sunt sănătoşi, copiii familiei Daju nu ştiu ce înseamnă bucuria copilăriei. Au făcut cunoştinţă cu lipsurile materiale de la cele mai fragede vârste. „Pe Lenuţa (fata de şapte ani – n.r) o dau la şcoală acum, pe 14. Nu ştiu dacă o să am cu ce să îi cumpăr cele trebuincioase. Poate primim de la stat… Vrea şi ea uniformă, spune că alte fete şi-au luat. Eu cu ce să îi iau?!“, a spus, ştergându-şi lacrimile, Simona Daju, mama copiilor.
Fac mâncare în curte
Casa în care locuiesc cele nouă persoane are două camere, iar prin pereţii vechi de mai bine de 80 de ani intră atât razele soarelui, cât şi gerul, iarna. Sobele din casă s-au stricat şi membrii familiei Daju nu au cu ce să le repare. Ca să nu mai facă fum în casă, Simona şi soacra sa au scos un ceaun ars de foc în curte. Aşezat pe nişte pirostrii improvizate din mai multe cărămizi, ceaunul scoate aburi. Înăuntru fierb de zor nişte cartofi amestecaţi cu roşii. Este prânzul obişnuit. Asta, dacă au bani să cumpere pâine. „Am pus cartofi în grădină, dar nu s-au prea făcut, aşa că mai luăm şi de la magazin. Legume mâncăm des, carne foarte rar. Nu avem bani nici de pâine, aşa că uităm de carne! Poate mai mănâncă ei când merg la muncă, pe la vecini“, a spus Simona Daju. Femeia şi-ar dori să primească o mână de ajutor de la cineva: „Am avut ajutor social, acum nu ne mai încadrăm. Măcar de ne-ar ajuta cineva cu alimente. Este greu să n-ai bani de orez, pâine sau legume. Ne mai dădea de la primărie ajutoare, acum nu ştiu dacă ne vor aduce“. Din păcate, din cauza datoriilor pe care le-au acumulat în timp, nici măcar patroana magazinului din sat nu le mai dă întotdeauna alimente pe datorie.
Am lăsat-o pe Simona Daju în faţa porţii şubrede, sperând că viaţa lor se va schimba în bine într-o bună zi. Din casa dărăpănată se auzeau scâncetele copilului de nouă luni, căruia, probabil, îi era foame…
