11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNepotul lui Bercea Mondial a lovit cu autoturismul o tânără

Nepotul lui Bercea Mondial a lovit cu autoturismul o tânără

Ionuţ Anghel, nepotul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din Drăgăneşti-Olt, a provocat un accident de circulaţie vineri, în comuna Mărunţei. Potrivit poliţiştilor, după ce a avut un conflict cu Cristina S., de 19 ani, din comuna Mărunţei, Ionuţ Anghel, de 17 ani, s-a urcat la volanul unui autoturism, cu care a pătruns pe contrasens şi a accidentat-o pe Dorina D., de 29 de ani, din localitate, care se deplasa pe carosabil. Victima a fost transportată la spital, pentru investigaţii medicale şi tratament de specialitate.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Potrivit comisarului Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, poliţiştii efectuează căutări pentru prinderea acestuia. Băiatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis.
În urmă cu nici o lună, verişorul lui Ionuţ Anghel, Florin, de 19 ani, care este fiul lui Bercea, a fost implicat într-un accident de circulaţie petrecut în Drăgăneşti-Olt. Acesta, fără a poseda permis de conducere, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia cu numere de înmatriculare provizorii, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, autoturismul a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului, Florin Anghel, nepotul său, Vasile A., de şase ani, şi o fată de 22 de ani, Isaura Stelică, toţi din Drăgăneşti-Olt, au fost răniţi. Poliţiştii spun că verificările continuă în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII